Moldovenii de peste Prut au sărbătorit 22 de la independența de URSS

Data publicării:
ziua independentei rep moldova 1

Zeci de locuitori ai oraşului Ungheni au depus coroane în memoria celor care, în urmă cu 22 de ani, şi-au dat viaţa pentru ca Republica Moldova să devină un stat independent. Iurie Toma, preşedintele Consiliului Raional Ungheni, a declarat: ”Îmi aduc aminte, în această zi, de cei care au avut curajul să semneze şi să voteze declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova. Îmi aduc aminte de cei care au luptat şi s-au jertfit la Nistru pentru suveranitatea şi independenta Republicii Moldova.”


La ceremonia de la Ungheni a participat anul acesta şi o delegaţie din partea Consililui Judeţean Iaşi.

”Este convingerea mea că aici, aici unde stăm noi acum, este Europa. Aici sunt valorile europene, aici este istorie europeană”, a spus președintele Cristian Adomniței.

Pe 27 august 1991, în Republica Moldova se semna ”Declaraţia de Independenţă faţă de Uniunea Sovietică”. De 22 de ani, în această zi se depun în toată ţara coroane de flori la monumentele ridicate în cinstea celor căzuţi în lupta pentru libertate şi se organizează concerte în aer liber.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Blake Lively a atras toate privirile într-o rochie transparentă, realizată doar din perle. Actrița, fabuloasă...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...