Plângeri la DNA. Primarii liberali din comune sunt nemulţumiţi de bugete

Data publicării:
primarii 4

În localitatea Lețcani, problemele financiare au început să se simtă de câteva luni bune. Pentru că are 7.000 de locuitori, primăria a primit anul acesta un buget redus cu un milion și jumătate. Astfel, s-a ajuns în situația ca facturile la iluminatul public stradal și la salubritate să nu mai fie achitate din aprilie. Mai mult, primarul a fost nevoit să întrerupă lucrările de construcție a unui cămin cultural în care a investit deja peste 200.000 de lei.

"Dacă ar fi să fie cămin cultural ar fi bun și copiii de la școală ar da serbări, ar face și ei dansuri cum era când eram eu copil."

"Asta chiar că ar trebui aici, că s-a modernizat în sat totul și căminul trebuie," spun oamenii. 

Anul acesta urma să înceapă asfaltarea drumurilor comunale. Banii care trebuiau să ajungă în localitate ar fi fost, însă, redirecționați către alte primării, conduse de membri ai PSD. Cel puțin asta susține primarul liberal din Lețcani, care este hotărât să sesizeze procurorii anticorupție.

Stelian Turcu, primar în comuna Lețcani: "am făcut împreună cu toți colegii mei liberali care au fost dezavantajați, marginalizați, defavorizați și sufocați din lipsă de fonduri, am depus o plângere împotriva domnului ministru Dragnea."

Alături de el, alți 28 de primari liberali din județul Iași au început demersurile de înaintare a unei plângeri penale la DNA. Aceștia spun că primarii PSD au primit 50 de milioane de lei pentru investiții, în timp ce ei nu ar fi primit niciun leu.

"S-a făcut o alocare de fonduri publice bazată pe criterii politice. Această situație nu putea fi tolerată de către primarii liberali din județul Iași," a spus Eduard Boz, liderul grupului de consilieri județeni PNL Iași.

Și primarii PSD se plâng că o duc rău de când s-a aplicat noua formulă de repartizare a bugetelor locale. În comuna Schitu Duca, de exemplu, primarul nu a mai avut bani să plătească naveta profesorilor. Iar de investiții nici nu mai poate fi vorba.

Alina Rebenciuc, contabil școala Schitu Duca: "anul acesta în jur de 60 de angajați trebuiau să primească banii de navetă și nu au fost fonduri."

"Dacă nu primim rectificare de buget în iulie, nici bani pentru funcționare, după cum bine spuneam, iar aici se includ și banii de salarii, nu o să mai fie," a spus şi Mihai Mihalache, primar Schitu Duca.

Situația se va agrava dacă guvernul nu va suplimenta bugetele la rectificarea care va avea loc luna viitoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Comunismul nu s-a terminat și nici nu poate să se termine niciodată
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"