Primăria Iaşi va construi două blocuri pentru tineri. Apartamentele vor fi cumpărate prin credit ipotecar

Data publicării:
BLOCURI VECHI SI NOI IASI

"Două blocuri pentru tineri prin credit ipotecar strada Fântânilor şi strada Smârdan, 79 şi respectiv 74 de apartamente. Am discutat şi cu ministerul dezvoltării şi vor să ne accepte la finanţare pentru două proiecte credit ipotecar le vom suporta aşa cum am făcut-o de fiecare dată cheltuielile pentru utilităţi şi sistematizare verticală," a declarat Mihai Chirica, viceprimarul municipiului Iaşi, într-o conferinţă de presă.

Viceprimarul Mihai Chirica a venit cu lămuriri suplimentare despre stadiul în care se află acum proiectul, cum pot obţine tinerii unul dintre cele 153 de apartamente, dar şi care sunt avantajele de care beneficiază aceştia într-o intervenţie telefonică la jurnalul principal al Digi24 Iaşi, de la ora 18:30. Puteţi urmări video aici:



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ea este Miss în Statele Unite. Ce reacție a avut când a fost criticată că nu duce un stil de viață sănătos
Digi FM
"A avut curaj". Ce spun directorul și părinții șefei de promoție a unui liceu din Arad despre discursul ei...
Pro FM
Nu degeaba se spune că arată perfect. Raluka și-a arătat picioarele impecabile într-o ținută mai scurtă decât...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba"
Newsweek
VIDEO Un urs a vrut să atace o tigroaică, dar s-a oprit în ultimul moment. Cum a reacționat felina?
Digi FM
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, cu șalupa la petrecerea dată după cununie. Antrenorii Belu și Bitang...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Richard Gere, alături de femeia visurilor sale, într-o apariție rară. Actorul nu-și putea lua ochii de la...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...