Semnal de alarmă tras de medici. Părinţii merg la specialist abia când cei mici sunt grav bolnavi

Data publicării:
CONSULTATII LA TARA

În mediul rural, sunt părinţi care preferă încă să-şi trateze copiii cu ceaiuri şi alifii făcute în casă, fie că este vorba despre răceli banale sau afecțiuni grave. Mulţi abia îşi mai amintesc când au fost ultima oară la medic, deşi cei mici s-au mai îmbolnăvit. Oamenii recunosc că apelează la specialist doar în ultimă instanţă.

"Eu am fost acum o lună și copiii la fel. Unul dintre ei a avut o infecție în gât. Trebuia să ia niște medicamente și nu le-a luat la timp. După aia a făcut ceva la genunchi și a trebuit să meargă în spitalizare," povesteşte un localnic. Iar astfel de cazuri sunt des întâlnite, spun medicii, care se plâng că părinţii vin la cabinete abia când starea de sănătate a copiilor este gravă.

"Neprezentarea și, mai ales, refuzul părinților pentru copiii care au depășit vârsta de un an când s-au făcut vaccinările de a merge la medicii de familie este foarte gravă pentru că există o serie întreagă de afecțiuni care pot fi diagnosticate la timp, care pot fi monitorizate și care pot duce la o dezvoltare armonioasă și un copil sănătos pentru viitor," a explicat Anca Deleanu, medic de familie. 

Medicii de familie spun că noul contract cadru pe care îl vor semna cu Casa Națională de Sănătate va facilita și impune consultaţii medicale regulate pentru copiii cu vârste sub 14 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...