Una dintre cele mai vechi biserici din Iași, redeschisă după restaurare

Data publicării:
coperta - Biserica monument istoric restaurata

Timp de patru ani constructori, pictori, restauratori, arhitecţi şi arheologi au muncit pe brânci ca să reintroducă Biserica Sfântul Sava în rândul bisericilor monument istoric. Nu a fost deloc uşor, dar termenul de finalizare a fost respectat la minut.

„Lucra şi constructorul cu utilaje cu zgomot, cu praf, erau şi pictorii care pictau şi care aveau nevoie de linişte şi nu o aveau. Lucrau şi cei de la restaurarea picturii şi aveau nevoie de un mediu curat, fără umezeală, fără praf. Nu au avut parte pentru că era şi praf şi umiditate”, povestește Cristian Matache, managerul proiectului.

Interiorul bisericii păstrează încă urme din picturile realizate înainte de anul 1850, iar în muzeul din turnul clopotniței vizitatorii vor putea admira clopotul adus din Danemarca la comanda domnitorului Ştefan cel Mare.

Arhitectura bisericii este unicat în această zonă.

„Unicat este arhitectura care are influenţe foarte mari orientale şi datorită faptului că este o arhitectură care nu este potrivită cu clima noastră nici nu a fost replicată”, a spus Constantin Axinte, preot paroh al Bisericii Sf. Sava.

Lucrările de consolidare au costat aproape 20 de milioane de lei, din care 15 milioane sunt fonduri europene nerambursabile. Ţinând cont de valoarea investiţiei, cei care au monitorizat lucrările au pus la punct si un manual de întreţinere astfel încât lucrarea să nu se deterioreze.

„Sunt monumente istorice care trebuie să dainuie în timp, să ne reprezinte. În timp trebuie întreţinute. Este foarte important acest lucru. Nu sunt lucruri majore dar trebuie ca cei care le exploatează să le cunoască”, a spus Gheorghe Băian, directorul firmei de construcţii care s-a ocupat de lucrări.

Chiar dacă lucrările de consolidare au fost finalizate iar biserica va fi redeschisă pentru credincioşi, slujba de resfinţire va avea loc abia în toamnă în preajma sărbătorii Sfintei Parascheva.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...