VASLUI. Sute de elevi vor fi nevoiți să meargă zeci de kilometri pe jos la școală

Data publicării:
sat

În comuna Voineşti, Ministerul Educaţiei a trimis un microbuz şcolar în urmă cu mai bine de şapte ani. Are doar 16 locuri, iar la şcoala din comună vin elevi din 11 sate învecinate. Așa se face că la elevii din satul Stâncăşeni, de exemplu, microbuzul nu a ajuns niciodată, iar copiii se descurcă așa cum pot să ajungă la școală.

„E foarte greu. Oricum, eu am şi probleme cu spatele şi e foarte greu. Mă trezesc dimineaţa la şase şi ajung pe la vreo opt şi jumătate la şcoală,” povestește unul dintre elevi.

În plus, părinții se tem pentru siguranșa copiilor, care au de mers cea mai mare parte din drum prin câmp. Autorităţile locale din comuna Voineşti spun că au făcut numeroase solicitări către Ministerul Educaţiei pentru măcar încă un microbuz. Din cauza drumurilor foarte proaste, cel pe care îl au acum se strică foarte des, iar bani pentru reparaţii nu sunt.

Numai anul acesta, peste 30 de primari din comunele din judeţul Vaslui au depus la Inspectoratul Şcolar Judeţean cereri pentru microbuze noi.

„Am avea nevoie, în mod imperios, de cel puţin 20-30 de microbuze, întrucât cele existente au ieşit deja din uz şi au defecţiuni majore,” a declarat Gabriela Plăcintă, inspector general la ISJ Vaslui.

Sunt însă slabe şanse ca microbuzele să ajungă până la începutul acestui şcolar. Mulţi dintre părinţi spun că nu îşi vor mai lăsa copiii să continue studiile în aceste condiţii. Potrivit statisticilor Inspectoratului Şcolar Judeşean, în fiecare an, în judeţul Vaslui, peste 1000 de elevi abandonează şcoala.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita