300 de voluntari construiesc o casă unei colege. Toţi sunt angajaţii unei singure companii 

Data publicării:
habitat 110913-1

Mariana Guiaş a încercat de mai multe ori să obţină un împrumut ca să construiască o casă, dar de fiecare dată a fost refuzată. A cerut ajutorul Fundaţiei Habitat pentru Umanitate Beiuş, iar acum casa ei creşte pe zi ce trece. Colegii de la firma unde este angajată s-au mobilizat şi au mers să o ajute. În două săptămâni se vor muta în noua casă împreună cu soţul şi fetiţa de un an.

"Am fost cea mai bucuroasă, am avut încredere că ai mei colegi o să mă ajute la nevoie", spune Mariana Guiaş, beneficiara locuinţei.

Voluntarii lucrează continuu ca să termine casa cu materialele de construcţii primite din donaţii. Ei sunt pontaţi ca şi cum ar fi la birou. "Am ales să venim pentru că e o dorinţă să fim alături de ea în nevoie şi dorinţa de a o ajuta să construiască, să aibă propria ei casă", spune Anca Buzle, voluntar. "Noi încercăm să-i dăm o mână de ajutor să pornească, să ajungă la un anumit nivel mai ridicat sau măcar la egalitate cu alţii", susţine alt coleg al Marianei.

"Locuinţa sperăm să o finalizăm săptămâna viitoare, dacă vremea ţine cu noi. Este compusă din două dormitoare, o baie, bucătărie şi un mic hol", spune Emil Popa, directorul de programe al Fundaţiei Habitat pentru Umanitate Beiuş.

În următorii ani, Fundaţia Habitat pentru Umanitate Beiuş va construi alte 30 de case in zona Episcopia din Oradea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...