32 de irakieni au fost găsiţi în Vama Borş, ascunşi într-un TIR cu mobilă

Data publicării:
irakieni Bors1

Descoperire importantă a poliţiştilor de frontieră din Borş. Nu mai puţin de 32 de cetăţeni irakieni au fost descoperiţi într-un automarfar care transporta mobilă. Solicitanţi de azil în România, aceştia au recunoscut că voiau să ajungă într-o ţară din spaţiul Schengen.

irakieni BOrs
irakieni BOrs

TIR-ul în care se aflau irakienii a intrat în vama Borş sâmbătă, în jurul orei 6:30, pe sensul de ieşire din ţară. Şoferul de 45 de ani a prezentat documente care confirmau că transportă mobilă spre Italia.

„Acţionând în baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră au verificat atent mijlocul de transport, ocazie cu care au descoperit în interiorul acestuia, printre marfa transportată, 32 de persoane, dintre care 11 bărbaţi, 6 femei şi 15 minori”, a transmis comisarul-şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea.

Autorităţile au stabilit că e vorba de cetăţeni irakieni, cu vârste cuprinse între 14 şi 37 de ani. Toţi depuseseră documente de solicitanţi de azil în România.

„Adulţii au declarat că doreau să ajungă în Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă deoarece nu aveau o viză care să le permită acest lucru. Conducătorul auto a declarat că nu are cunoştinţă despre modul în care persoanele în cauză s-au ascuns în camion”, a precizat comisarul-şef Bondar.

Atât şoferul, cât şi cele 32 de persoane sunt cercetate penal: conducătorul TIR-ului pentru trafic de migranţi, iar irakienii pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei.

Editor web: Adrian Laboş
Foto: ITPF Oradea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...