50 de kilometri de drumuri județene, asfaltaţi în 2018

Data publicării:
drumuri asfaltare

50 de kilometri de drumuri județene va asfalta, în această vară, Consiliul Județean Bihor cu bani de la bugetul local. Lucrările, care au început deja, sunt împărțite în cinci zone: Marghita, Beiuș, Aleșd, Salonta și Oradea.

Drumuri asfaltate în acest an
Marghita: Sâniob, Tăutei, Pădurea Neagră, Balc
Beiuș: Remetea, Meziad, Curățele, Pocola, Uileacu de Beiuș
Oradea: Lăzăreni, Holod, Sânnicolau Român,
Aleșd: Tileagd, Tileguș, Ineu, Săcădat, Chistag, Vadu Crișului, Bulz, Bratca, Borod
Salonta: Arpășel, Ghiorac, Batăr, Holod, Căpâlna

Pentru fiecare kilometru de drum peste care se va turna covor asfaltic, administrația județeană va plăti 180 de mii de lei. Președintele Consiliului Județean Bihor a precizat că lucrările sunt verificate constant pentru ca, până la sfârșitul lunii iulie, să fie finalizate corespunzător.

"Am reușit, prin buget, să împărțim banii (...) 50 de kilometri de covor asfaltic nou se pun în aceste săptămâni  în județul Bihor. Cinci firme lucrează în fiecare zonă și vedem zilnic (...) să avem un control total. Aceasta nu este o peticire", a precizat Sandor Pasztor, președintele CJ Bihor.

Reporter: Anca Deac
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...