A început cazarea studenţilor. Universitatea din Oradea a primit 1800 de cereri pentru 1200 de locuri

Data publicării:
cazare camine

Venită din Basarabia, Valeria Negruţa este în anul întâi și a primit un loc într-un cămin al Universităţii din Oradea. "Camerele sunt relativ bune, avem condiții pentru a trăi. Pentru studenți cel mai important e să ai unde să dormi și unde să înveți și toate astea ne sunt acordate."

Nu toți studenții au fost la fel de norocoși. Doar o parte din cererile tinerilor au putut fi onorate.

"În total s-au depus 1800 de cereri, deși universitatea nu are decât 1200 de locuri disponibile studenților în cele 4 cămine", spune Roland Olah, reprezentant al comisiei de cazare.

Ca să fie siguri că nu vor rămâne fără loc în cămin, unii studenți şi-au depus din timp cererile.

"Cererea am făcut-o când s-a terminat anul universitar prin iulie și am avut emoții pentru că fiecare student depinde de camera lui. Azi m-am trezit devreme, m-am dus să iau biletul de ordine și am reușit să iau camera dorită", spune Teodora Târnăveanu.

Cei 600 de studenţi care nu au primit un loc în cămin au fost trecuţi pe o listă de rezervă. Ei vor primi o cameră doar dacă alți studenți se retrag sau nu plătesc la timp taxele. Taxa lunară pentru un loc într-unul dintre cele patru cămine ale Universităţii din Oradea este cuprinsă între 80 și 180 de lei.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Constantin Gheorghiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...