Autostrada Suplacu de Barcău - Borş va fi construită pe segmente

Data actualizării: Data publicării:
autostrada Transilvania Suplac

Ministrul Sorin Bușe spune că a fost nevoit să rezilieze contractul cu consorțiul de firme spaniole după ce a primit semnale că muncitorii nu își fac deloc datoria. Buşe a recunoscut că a fost o greseală să dea pe mâna spaniolilor construirea tuturor celor 60 de kilometri rămași.

Şeful de la Transporturi spune că în viitor tronsonul va fi împărțit în cel puțin două segmente care vor avea constructori diferiți.În prezent, proiectul tehnic întocmit de spanioli este revizuit de reprezentanții CNAIR. După ce va fi validat, va fi scos la licitație.

"E un tronson de 26 de kilometri, unde sunt 50-60 % avansați și aceștia se pot construi în 5-6 luni. Celălat tronson care este de lângă graniță este de 15-20%. Să fie gata dacă stăm cu ochii pe ei ca și aici, unul în vara anului viitor, celălalt la finalul anului ori dacă nu, atunci în 2018", a precizat Sorin Bușe.

Există șanse mari ca de această dată lucrările de construire a celor două segmente din autostrada Suplacu de Barcău- Borș să fie atribuite unor firme românești.

Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita