Bacalaureatul, pregătit cu subiecte online

Data publicării:
subiecte bac

La prima vedere, profesorii care îi pregătesc pe elevii de clasa a XI-a şi a XII-a consideră că subiectele publicate sunt floare la ureche. De exemplu, o notă bună poate fi obţinută fără prea mult efort la limba română, spun dascălii. Cu o singură condiţie: liceenii să fie foarte atenţi.

"Unii care au pus accent doar pe eseu au avut de pierdut dacă nu au dat atenţie subiectului unu, de exemplu, sau doi, fiindcă au acelaşi număr de puncte", spune Corina Chiş, profesoară de limba română.

"Domnul profesor este foarte atent cu noi şi ne pregăteşte intens. Da, cred că vom reuşi să luăm note destul de mari."

"Pot să le facă cum vor, dar tot timpul cine o să înveţe şi o să vrea să ia Bac-ul o să-l ia, nu contează cât de grele se vor face (subiectele - n.r.)."

Dacă în anii trecuţi matematica era privită cu frică, acum profesorii o consideră accesibilă.

"Un copil care e prezent la ore şi munceşte acasă va face faţă cu succes. Va obţine cel puţin nota 6 din punctul meu de vedere", explică Dana Kele, profesoară de matematică.

În ciuda asigurărilor, elevii recunosc că au emoţii în ceea ce priveşte felul în care va decurge simularea din martie şi examenul de bacalaureat din vară.

"Sperăm că la Bac nu vom avea surprize ca acum doi ani, când la bio-chimie a fost mai greu ca la mate-info."

"Sper să nu depăşească programa în care s-a spus că se vor încadra subiectele."

În Bihor, simularea probelor scrise ale bacalaureatului va fi susţinută de 5.246 de elevi de clasa a XII-a. Anul trecut, proba de limba română a sesiunii din iulie a fost promovată de 76% dintre candidaţi, iar cea de matematică de 67%.

Reporter: Diana Grad
Operator: Darius Pop
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...