Banca Mondială a alocat bani pentru ridicare a 10 grădinițe în Bihor

Data publicării:
BETA gradinita

Printre cei care se vor muta într-o clădire nouă se numără și copiii din comuna bihoreană Toboliu. În lipsa unei grădinițe, aceștia învață și se joacă în clădirea școlii din localitate.

"Au probleme la baie: e chiuveta mai înaltă, la wc trebuie să fie mereu atenți pentru că este prea mare", spune Iulia Cuș, mama unui copil din Toboliu. 

E o situație care contravine legii educației: aceasta impune separarea elevilor de copiii de grădiniță.

"Urmează să fie separată, deoarece nu e chiar bine să fie împreună cu școala, dar nu avem alte posibilități momentan", se justifică prof. Crăciun Ursu, directorul școlii din Cheresig, comuna Toboliu.

Lucrările de construcție la noua grădiniță din Toboliu vor demara în această lună pe un teren aflat în vecinătatea Poliției. Clădirea va fi gata peste un an și va primi 50 de copii. Grădinița va avea program prelungit; asta le convine și părinților, care nu mai trebuie să renunțe la serviciu pentru a-și crește copilul. 

O grădiniță nouă va fi ridicată și în satul Tărian.

"Destul de mulți copii din zonă frecventează grădinițele din oraș sau de la Sântandrei, unde există program prelungit", spune prof. Adriana Paul, directoarea școlii din Tărian.

Pentru 7 din cele 10 grădinițe care vor fi construite, licitațiile au avut loc, iar banii au fost deja virați.

Alte 11 grădinițe din Bihor vor fi reabilitate cu bani din același proiect de modernizare a rețelei școlare și universitare. Fondurile au fost obținute în urma parteneriatului încheiat între Ministerul Educației și Banca Mondială.

reporter: Claudiu Mihuț
operator: Darius Pop

editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita