"Big Brother" pe uliţe. Într-o comună din Bihor a fost instalat un sistem de supraveghere HD

Data publicării:
camere HD 250914

E liniște și pace pe ulițele din Sântandrei. Nici nu ar putea fi altfel, pentru că orice mișcare din comună este observată și înregistrată cu ajutorul unui sistem modern de supraveghere.

"Avem montate 30 de camere, 15 în HD, plus încă trei pentru monitorizarea numerelor de maşini pe timp de noapte şi de zi în caz de accidente", a calculat Sebastian Tocai, viceprimarul comunei Sântandrei.

Calitatea superioară a imaginilor în format High-Definition permite aflarea unor detalii imposibil de aflat în alt fel.

"Observ aici un auturism ieşit din comuna Sântandrei putem identifica numărul de maşină. Acestă maşină are număr de Dolj", arată Ioan Fraţilă, administratorul de reţea al Primăriei Sântandrei.

Camerele au fost montate în vară pe străzile principale, la intrările în localitate și în zonele în care s-au comis mai multe spargeri. Instalarea rețelei a costat 60 de mii de lei şi a fost plătită integral din bugetul comunei. Imaginile sunt stocate pe serverul primăriei timp de 30 de zile, după care sunt şterse automat. Sistemul și-a dovedit deja utilitatea.

"Am identificat două maşini care au făcut accident pe raza celorlalte localităţi şi vreo trei cazuri de furturi", dezvăluie viceprimarul comunei.

"Ştiind că sunt montate camere în anumite zone în puncte, nu vor fi spargeri furturi şi alte de genul", spune un localnic. 

"Eu zic că merită, e mai siguranţă în zonă, nu?"

La câțiva kilometri distanță, străzile din Oradea sunt monitorizate de nu mai puțin de 133 de camere.

Tot cu ajutorul camerelor de supraveghere, în primăvară au fost identificaţi cei care au ucis în bătaie un agent de pază dintr-o comună din Bihor.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...