BIHOR. Chiar dacă iarna blândă a contribuit la înmulţirea mieilor, ciobanii nu au cui să-i vândă

Data publicării:
miei 190314

Ioan Ciordaş are 62 de ani şi creşte oi într-o comună de lângă Oradea. Lipsită de precipitaţii şi mai caldă decât de obicei, iarna care a trecut l-a ajutat foarte mult. Acum numără cu satisfacţie numeroşii miei pe care îi va scoate la vânzare de Paşte.

"Eu am avut 300 de oi."

"Mieii nu au răbdat atât de mult frig, că ei sunt sensibili la frig; plus că ne-a fost mai uşor cu furajatul. Nu a fost zăpadă mare, viscol, am putut să le scoatem pe câmp", îl completează Maria Ciordaş.

Totuşi, există o problemă de care ciobanii se tem: cea a desfacerii cărnii de miel.

"Mă tem că nici nu vom avea clienţi, că deja anul trecut s-a simţit că nu prea am avut clieţi ca anii trecuţi."

Alte variante ar fi vinderea mielor către tările arabe sau sacrificarea animalelor în piaţa Ioşia din Oradea. Însă funcţionarea acesteia din urmă este incertă în 2014. Explicaţia:

"În acest an, ADP a primit o adresă din partea DSV prin care se spune că ministerul spune că nu se mai ucid miei în pieţe, doar în abatoarele autorizate", susţine Anca Sas, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Direcţia Sanitar-Veterinară şi administraţia orădeană au făcut anul trecut investiţii pentru ca în Piaţa Ioşia procedura de sacrificare a mieilor să respecte normele europene.

În hala de carne din piaţa orădeană Cetate, kilogramul de carne de oaie se vinde la 19 lei şi 90 de bani.

reporter: Bogdan Costea
operator: Gabriel Szilagyi

editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...