Cartoful, sărbătorit de slovacii din Şinteu

Data publicării:
sinteu festival cartofi

Tradițiile populare slovace şi mâncarea tradiţională au fost ingredientele care au făcut parte şi în acest an din reţeta sărbătorii cartofului de la Şinteu. A fost momentul în care slovacii din Bihor s-au bucurat de recolta obținută și au petrecut alături de invitaţii lor. Mâncarea care a avut la bază - ce altceva - decât cartoful a fost oferită gratuit participanţilor.

De 18 ani, momentul recoltei este marcat de slovacii din Bihor printr-un festival dedicat cartofului şi organizat la Șinteu. Doritorii se pot întrece în cadrul unor concursuri specifice.

"Cel mai greu cartof, cea mai intersantă formă de cartof și cine e cel mai îndemânatic la curățarea cartofului", a detaliat Benedek Lașak, primarul comunei Șinteu.

La cea din urmă probă câştigător a fost desemnat concurentul care a reuşit să obţină... cea mai lungă coajă de cartof.

"Acasă m-a pus bunica să curăț, dar am exersat și eu ieri", recunoaşte Marian Koniarik, concurent.

Anul acesta cel mai greu cartof din concurs a avut 748 de grame.

"Sărbătorim cartoful ca aliment de bază al slovacilor, dar specific zonei Șinteului - este o zonă prielnică pentru cultivarea cartofului", spune Francisc Merka, președintele Uniunii Slovacilor Bihor.

Preparatele pe bază de cartofi au fost împărţite gratuit tuturor participanţilor la festivalul de la Şinteu. În schimb, doritorii au putut dona bani pentru amenajarea unui salon dedicat copiilor internați în Spitalul Municipal din Oradea, în secția de hematologie și oncologie pediatrică.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Norbert Hegedus
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oprah Winfrey, internată de urgență. Care este starea celebrei prezentatoare TV
Digi FM
Cât plătește Nicușor Dan chirie pentru apartamentul din București: „Avem o cameră și două dormitoare la...
Pro FM
Dakota Johnson și Chris Martin, relație cu despărțiri și împăcări. Ce s-a aflat despre actriță și solistul de...
Film Now
Robert De Niro, îndrăgostit lulea de iubita lui cu 35 de ani mai tânără. Actorul nu s-a oprit din zâmbit în...
Adevarul
Rezultate alegeri locale 2024. Suceava: Tânărul care l-a învins pe Gheorghe Flutur. S-a înscris în PSD din...
Newsweek
Ce pensie primești la recalculare dacă ai muncit pe salariu mediu timp de 35 sau 45 de ani?
Digi FM
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. Tânăra fusese diagnosticată cu o formă...
Digi World
Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport pentru a scădea nivelul zahărului din sânge. E valabil mai...
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Motivul real pentru care Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au scos la vânzare conacul din Los Angeles...
UTV
Jin, din celebra trupa K-pop BTS, si-a finalizat serviciul militar obligatoriu in Coreea de Sud