CET Oradea | Turbina oprită, cauze necunoscute

Data publicării:
turbina

Probleme în funcţionarea turbinei de avion care produce căldură şi electricitate pentru locuitorii oraşului Oradea. Echipamentul care împreună cu generatorul a costat 18 milioane de euro a fost oprit timp de câteva zile în ultimele săptămâni. Autorităţile nu au indicat o cauză a acestei situaţii, dar confirmă că filtrele instalaţiei au fost înfundate cu o substanţă deocamdată neidentificată.

De la sfârşitul lunii noiembrie până acum, turbina centralei termice a Oradei a fost oprită timp de câteva zile. Nu e vorba de o defecţiune, spun autorităţile, care susţin că filtrele de aer ale instalaţiei au fost înfundate cu o substanţă necunoscută.

"Proiectanţii şi consultantul ne-au asigurat că în parametri normali instalaţia funcţionează fără probleme. Se vor face reglaje; dacă nu e bun acel filtru, vor aduce modificări", a anunţat Mircea Mălan, viceprimarul Oradei.

Din filtrele înfundate au fost prelevate probe trimise apoi mai multor laboratoare. Acestea vor încerca să determine substanţa care a afectat funcţionarea turbinei. Autorităţile se feresc să confirme dacă este vorba despre o poluare accidentală.

"Eu vă arăt filtrele şi spuneţi dumneavostră în microfon ce ce reprezintă aia. Nu puteţi să-mi cereţi să spun eu că e un accident de mediu", a spus Stănel Necula, directorul societăţii Termoficare Oradea.

Deşi are în Oradea trei staţii de monitorizare a calităţii aerului, nici Agenţia de Mediu nu poate confirma ipoteza poluării.

"Analizorul respectiv nu funcţionează deoarece în această perioadă se desfăşoară un program de mentenaţă pentru toate staţiile de monitorizare la nivel naţional", a explicat Adriana Calapod, directorul Agentiei de Protecţie a Mediului Bihor.

Fiind în garanţie, turbina este calibrată în aceste zile de un specialist al firmei de mentenanţă. Edilii dau asigurări că, în ciuda acestor probleme, orădenii nu au avut de suferit. Pe lângă cazanul pe gaz preluat din vechea centrală, încălzirea oraşului poate fi asigurată şi cu ajutorul altor două cazane cu apă fierbinte care funcţionează fără probleme.

În schimb, prin oprirea turbinei, operatorul de termoficare pierde 400 de mii de lei pe zi. Asta pentru că nu poate vinde energia electrică produsă de instalaţie şi nici nu primeşte bonusul de cogenerare acordat pentru producerea electricităţii în regim de înaltă eficienţă.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...