Concedii estivale, programate din iarnă

Data actualizării: Data publicării:
concediu 1

Înţeleptul îşi face iarna car şi vara sanie. Că este aşa o confirmă şi miile de români care, deşi anul abia a început, și-au rezervat deja vacanțele pentru sezonul estival. Au profitat de ofertele de early booking, au achitat avansul de 30% și acum numără zilele până la concediu. Sunt de două ori mai mulţi clienţi decât în aceeaşi perioadă a lui 2017, iar destinaţia preferată rămâne Antalya.

"Într-una din zile, per total regiune, s-au înscris peste 1000 de persoane pentru charter-ul de Antalya. Ceea ce este incredibil având în vedere că, totuși, mai este mult până la perioada de vară", susţine Mircea Spătar, directorul unei agenții de turism.

Prevăzători din fire, mii de românii și-au stabilit din timp concediile pentru la vară. Ofertele early-booking, care vin cu reduceri de 30 de procente, dar și posibilitatea de a alege dintr-o ofertă diversificată i-au determinat să își rezerve din timp biletul de vacanță.

"Tot mai mulți turiști sunt învățați să își rezerve vacanțele din timp, având experiența anului trecut când nu prea au găsit oferte last-minute. Deja astăzi, la mijlocul lunii ianuarie, avem charter-ul de Antalya, din data de 22 iunie, de exemplu, plin", a anunţat Mircea Spătar.

În topul preferințelor rămân destinații ca Antalya sau Grecia. Un sejur all-inclusive de 7 nopți pentru 2 adulti și un copil, zbor cu avionul, costa acolo, în medie, 1500 de euro. Cu toate că până la vară mai sunt aproximativ 6 luni:

"Deja există totuși hoteluri la care nu mai găsim locuri pentru toată vara. Nu ne-am așteptat nici noi la acest fenomen, dar pentru că ofertele încep să apară deja foarte devreme. Acum, în ianuarie, am avut surpriza să găsim hoteluri în stop sales", susţine Daniela Grigorescu, directorul unei agenții de turism.

Însă nu toți românii își permit să scoată bani din buzunar când vine vorba de vacanțe.

"- Cine poate să își permită, face și treaba asta.
- Dumneavoastră v-ați gândit unde veți merge în concediu?
- Nu m-am gandit că nu am cum."

"Vedeți că romanul se descurcă. Dacă n-are bani, schimbă 100 de euro."

În ultimii ani, operatorii din turism au constatat că tot mai mulți români optează pentru vacanțe în familie, cu copiii, părinții și bunicii.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Erika Isac, amenințată cu moartea înaintea unui concert la Medgidia. Evenimentul a fost anulat
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Secretul unei prietenii de aproape 20 de ani, la Hollywood. Ryan Reynolds și Hugh Jackman, despre cât de mult...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...