Criticilor mei, varianta de Maramureş. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii îşi înjură contestatarii pe Facebook

Data publicării:
mesaj FB

"Mercenarii pupincuriști, slugile nevertebrate, mangalițele degrabă guițătoare și (desigur) obiective, micuții bășinoși de serviciu (...), limbricii veșnic-cârcotași, ciobanii mutați direct la garsonieră..."

Aşa începe postarea de ieri de pe Facebook a purtătorului de cuvânt al prefecturii Maramureş. Acesta are cuvinte şi mai dure la adresa celor care au criticat reabilitarea pasului Gutâi, deschis acum o săptămână, după două luni de lucrări. Şoferii care trec zilnic pe acest drum sunt revoltaţi de această reacţie.

"Mai are şi de comentat? Dar a fost să vadă? De ce nu a venit cu paharul pe bord? Să vadă despre ce e vorba! Şi apoi să comenteze!"

"Destul de rău dacă o zis aşa despre şoferi. Noi suntem cu maşinile, noi plătim. Noi băgăm bani în maşini, nu el."

Prefectul de Maramureş, Anton Rohian, spune că subalternul său a făcut declaraţii fără mandat şi că regretă acest episod.

"- N-a avut acceptul meu, nu a făcut-o pe reţeaua instituţiei prefectului şi am să am o discuţie cu el.
- Va avea de suferit de pe urma acestei declaraţii făcute chiar şi pe o retea de socializare?
- Am să fac o analiză să văd despre ce e vorba."

Specialiştii în comunicare spun că un purtător de cuvânt al unei instituţii guvernamentale nu poate face astfel de declaraţii fără a aduce grave prejudicii de imagine.

"Un purtător de cuvânt confundă umorile lui cu fişa postului, să spun aşa. Este incalificabil limbajul folosit. Anul trecut, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat un verdict în acest sens, spunând fără echivoc faptul că Facebook-ul, reţelele de socializare în genere, ţin de spaţiul public", a explicat profesorul universitar Florin Ardelean.

"Cred că omul respectiv a fost în ultima vreme, probabil şi din cauza temei vizavi de care a reacţionat, sub o presiune imensă şi probabil că a răbufnit, nu a rezistat. Dar spune multe şi despre felul în care sunt selectaţi oamenii în funcţii publice, inclusiv purtătorii de cuvânt", a precizat şi sociologul Adrian Hatos.

Purtătorul de cuvânt al prefecturii Maramureş nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima poziţia. Nu este primul caz de acest fel din România. Anul trecut, purtătorul de cuvânt al prefecturii Mureş a postat pe Facebook mesajul cu care erau întâmpinaţi evreii în lagărele de concentrare şi s-a ales cu o amendă penală.

Reporteri: Kristian Kosa, Anca Deac
Operatori: Kristian Kosa, Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pe câți bani cântă la nunți Irina Loghin, în 2024! Suma nu este deloc mică, de ce cere atât
Digi FM
A plecat din țară în urmă cu 20 de ani, iar acum vrea să se întoarcă acasă. Mesajul unei românce a devenit...
Pro FM
Nicki Minaj a fost acuzată de posesie de droguri în Amsterdam. Cum a explicat artista incidentul pe care l-a...
Film Now
Jane Fonda, fermecătoare la Festivalul de Film de la Cannes. După defilarea pe covorul roșu, actrița de 86 de...
Adevarul
Cum răspund ucrainenii noii legi a mobilizării: „Aș alege străinătatea, aș da mită. Viața mea este pe primul...
Newsweek
Maghiarii dau năvală să cumpere din România. „Până și produsele ungurești sunt mai ieftine la Arad"
Digi FM
Nadia Comăneci, declarații despre cum i-a schimbat viața gimnastica: „Sportul mi-a dat o voce pe când aveam...
Digi World
Cât de nocive sunt pentru sănătate uscătoarele de rufe pe care le avem acasă. Avertismentul lansat de oamenii...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
(VIDEO) Travis Scott si iubitul lui Cher au fost implicati intr-o bataie la petrecerea de dupa Cannes 2024