De la pâine la cultură. Abandonată de 20 de ani, moara din Valea lui Mihai va fi transformată în centru cultural

Data publicării:
moara vlm

Moara Gizella a fost construită la jumătatea secolului al XIX-lea şi stă nefolosită de mai bine de două decenii. Ultima dată a găzduit o turnătorie. Între timp, s-a degradat din ce în ce mai mult, iar acum stă să se prăbuşească şi are nevoie urgentă de reparaţii capitale. Primăria din localitate încearcă să obţină finanţări de la stat pentru a amenaja o sală de spectacole si mai multe spaţii expoziţionale.

"Avem o şansă de a obţine nişte bani de la Guvern, mai bine spus, 1.500.000 de lei", explică  József Nyakó, primarul oraşului Valea lui Mihai

În total, ar fi nevoie de cel puţin 4 milioane de lei, iar restul banilor ar putea fi asiguraţi de către primărie. Artiştii locali sunt încântaţi de proiectul primăriei şi speră ca acesta să se realizeze cât mai curând.

"Lumina este foarte potrivită, sunt posibilităţi de a primi lumină naturală de la geamuri mari şi de la uşile mari. Deja în visul meu, am şi expus aici 200 de fotografii", spune Károly Bíró, preşedintele clubului fotografic din Valea lui Mihai.

Dacă finanţarea va fi obţinută spaţiul ar putea găzdui si biblioteca orăşenească.

În Bihor, există mai multe spaţii abandonate destinate cândva industriei morăritului care ar putea intra in circuitul cultural. Un exemplu este moara Emilia din Oradea, aflată tot în centrul oraşului, nefolosită de decenii.

reporter: Orsolya Nagy
operator: Gábor Szilágyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...