Funcționarii CJ Bihor au primit salarii tăiate. Motivul: bugetul judeţului nu a fost votat până acum

Data publicării:
fara buget si salarii CJ Bihor

Şicanele politice din Consiliul Judeţean Bihor îi lasă fără salarii pe funcţionarii administrației județene. Pentru că opoziţia liberală a refuzat să voteze bugetul județului pe 2018, peste o mie de angajaţi ai Consiliului Județean și ai instituțiilor subordonate au primit în aprilie doar 70% din salariu. Dacă bugetul nu va fi aprobat la următoarea ședință, în luna mai funcționarii nu vor primi niciun ban, avertizează conducerea administrației bihorene.

Când au primit fluturașii de salariu pe luna aprilie, cei mai bine de 1000 de funcționari din Consiliul Judeţean Bihor şi din instituţiile subordonate au constatat că banii sunt mai puțini decât până acum.

Ligia Mirişan, directoarea Bibliotecii Judeţene Oradea: "Am luat 70% (n.r. - din salariu), s-a înţeles la nivelul bibliotecarilor. Am stat de vorbă cu colegii noştri şi am acceptat situaţia, pentru că nu depinde de noi."

Judit Kiss, preşedinta Sindicatului Forum din CJ Bihor: "Toată lumea a fost şocată. Mai mult de atât, fiecare dintre noi avem familii, rate. Nu sunt afectaţi doar cei din aparatul propriu, ci în jur de o 1000-1200 de oameni cu familiile lor."

Situația a fost provocată de lipsa unui buget al județului, care nu a fost votat până acum. Asta în condițiile în care potrivit legii, bugetele locale și județene trebuie adoptate în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a bugetului naţional. În acest an, termenul a expirat pe 19 februarie, iar puterea și Opoziția din Consiliul Județean Bihor se acuză reciproc pentru această situație..

Ioan Mang, vicepreşedinte PSD al CJ Bihor: "Conform bugetului întocmit de Guvern, avem bani suficienţi şi pentru dezvoltare şi pentru tot. Singurul vinovat este PNL care nu are nicio motivaţie serioasă pentru a nu vota bugetul."

Ionel Avrigeanu, liderul grupului PNL din CJ Bihor: "Noi am discutat cu conducerea, refuză orice discuţie despre modul cum e constituit bugetul, despre priorităţile judeţului. Noi nu vom vota bugetul până Executivul nu va avea o discuţie cu consilierii PNL pe tema bugetului şi a proiectului de dezvoltare a judeţului Bihor."

Sebastian Lascu, consilier judeţean PNL Bihor: "Atâta timp cât ei vor avea oricum 16 persoane care votează şi acel vot nu poate fi pe buget, doar cu votul PNL-ului, păi nu discuţi cu celălalt partid, nu porţi nişte discuţii?"

Judit Kiss, preşedinta Sindicatului Forum din CJ Bihor: "E fără precedent la nivel de țară ca bugetul să nu fie aprobat."

Următoarea şedinţă a Consiliului Judeţean va avea loc pe 24 aprilie, ocazie pentru șefii administrației bihorene să dea un ultimatum.

Ioan Mang, vicepreşedinte PSD al CJ Bihor: "Dacă nu va fi votat nici în luna aprilie bugetul, în luna mai nu vom da salarii."

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita