FUTNET. Cupa Mondială câştigată de Tengo, expusă la Salonta

Data publicării:
futnet Tengo

Trofeul Cupei Mondiale la futnet, câştigat săptămâna trecută de clubul sportiv Tengo Salonta, a fost expus vineri după-amiază în centrul oraşului bihorean. Cupa, ce măsoară aproape un metru şi jumătate, a fost rapid adoptată de salontani.

„Este o muncă de 25 de ani în urma noastră. Ce să vă spun, încetul cu încetul am reuşit să urcăm, să intrăm în elita cluburilor în futnet, deşi şi futnetul se dezvoltă foarte rapid", spune Vasile Sorean, antrenorul Tengo Salonta.

Obişnuit cu marea performanţă în futnet, unde ani la rând a fost campion european şi mondial, Georgel Bobiş consideră că trofeul Cupei Mondiale este o încununare a unei cariere de 20 de ani.

„Un succes al anilor petrecuţi pe terenul de joc şi (...) era singurul trofeu care a lipsit din palmares."

Câştigat în premieră de o echipă românească, Cupa Mondială reprezintă o mândrie şi pentru municipalitatea salontană.

„Pentru noi, din România, acest lucru trebuie să însemne ceva. Trebuie să subliniem că, dacă faci ceva cu inimă, din interior, atunci poţi să baţi pe oricine. Este o atitudine de spartan pe care noi trebuie să o adoptăm în fiecare clipă în ţara asta”, a declarat Laszlo Török, primarul municipiului Salonta

Tengo Salonta a fost în anii trecuţi prima echipă din România care a reuşit să acceadă în grupele Ligii Campionilor la fotbal-tenis.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Florin Lucuţa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...