Heliport nefuncțional din lipsa banilor pentru întreținere

Data actualizării: Data publicării:
heliport Beius1

Heliport nefuncțional, pacienți transportați cu ambulanța. Se întâmplă în orașul bihorean Beiuș, unde deși există o platformă modernă, construită acum trei ani, medicii folosesc metoda clasică de transport a bolnavilor, cu ajutorul salvărilor. Heliportul nu poate fi folosit pentru că nu are personal care să-l deservească și nici autorizație de funcționare. Lipsită de fondurile necesare întreținerii platformei, primăria vrea să o treacă în administrarea spitalului local.

Construit în anul 2015, heliportul de la marginea orașului Beiuș a fost realizat printr-o investiție a unei companii private, parteneră a SMURD la nivel național. Administrată de primăria locală, platforma a fost autorizată de Autoritatea Aeronautică în 2016. Timp de un an au fost preluați sau aduși la Beiuș peste 10 pacienți în fiecare lună.

Însă autorizația de funcționare nu a mai fost prelungită pentru că edilii nu au mai avut fondurile necesare pentru a întreține platforma.

"Cei de la Autoritatea Aeroportuară îți impun să ai pompier, pază și încă un membru. Noi, primăria, nu avem pompier angajat", spune Petru Mlendea, primarul orașului Beiuș.

"Este pus lacătul pe heliportul din Beiuș. De mai bine de un an nu mai are autorizație de funcționare, iar elicopterele SMURD sunt nevoite să aterizeze fie pe stadion, fie survolează zona până găsesc un câmp unde pot ateriza", a explicat Bianca Firezar, jurnalist Digi24 Oradea.

"Acum un an, un an și ceva au fost ceva probleme când erau meciuri acolo și nu au vrut să le oprească. A aterizat pe un câmp lângă oraș. Acestea sunt improvizații și, evident, funcționează așa, ca orice improvizație, câteodată, dar ne trebuie și o soluție permanentă", susţine dr. Hadrian Borcea, medicul-șef SMUD Bihor.

Heliportul medical este construit la cinci kilometri de spitalul din Beiuș, dar accesul spre platformă se face pe un drum pietruit de doi kilometri. Gropile fac și mai dificil transportul pacienților până la heliport.

"S-a adoptat, după părerea mea, varianta cea mai proastă. Distanța este considerabilă și cu salvarea se face în jur de șapte-opt minute în circulație, nemaipunând la socoteală faptul că există și o barieră", consideră primarul orașului Beiuș.

La un moment dat s-a pus în discuție posibilitatea ca heliportul să fie construit în curtea spitalului, dar aceasta a căzut din motive tehnice.

Rămași fără platforma care ar asigura transportul bolnavilor spre Oradea în doar 10 minute, medicii își trimit pacienții spre reședința de județ cu ajutorul ambulanțelor.

"Drumul cu ambulanța este aproximativ o oră, până găsește elicopterul un loc de aterizare deseori durează 20-30 de minute. Deseori pacientul e mai bine să meargă cu ambulanța", spune dr. Hadrian Borcea.

La 60 de kilometri, la Spitalul Județean din Oradea funcționează de un an singurul heliport din țară construit pe o unitate medicală. Aici elicopterul SMRD aterizează, în medie, de aproape 20 de ori pe lună.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Florin Lucuța

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...