JUDO. Reacţii după participarea la Campionatele Europene de la Varşovia

Data publicării:
sport judo

Şefii judo-ului românesc anunţă măsuri după ce naţionala de judo seniori a României s-a întors cu o singură medalie de la "europenele" de săptămâna trecută, de la Varşovia. "Tricolorii" au obţinut un singur bronz, prin Monica Ungureanu, la categoria 48 de kilograme. Aceasta a fost urmată de orădeanca Larisa Florian, care a ajuns până în sferturile de finală.

Aurelian Fleisz, antrenorul Larisei Florian: "A fost o competiţie în care am tras linie, în care vedem acum ce trebuie să pregătim pentru Campionatele Mondiale din vară. Suntem supăraţi, dar e doar o bătălie pierdută."

Uzura survenitã dupã competiþiile puternice din acest început de an şi-au spus cuvântul în evoluţia Larisei. Sportiva clubului CSM Liberty Oradea a avut ghinionul de a evolua la Varşovia cu douã degete rupte la mâna dreaptã.

Aurelian Fleisz, antrenorul Larisei Florian: „Bine, nu asta ar fi scuza. Nu a fost ziua ei. Voia, îşi dorea foarte mult un rezultat, dar pur şi simplu nu avea puterea de concentrare."

Larisa Florian este cea mai bine clasatã sportivã româncã, locul cinci în clasamentul mondial al categoriei 52 de kilograme.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”