Liga 2. Luceafărul Oradea, fără înfrângere cu liderii sezonului

Data actualizării: Data publicării:
sport luceafarul chindia

Luceafărul Oradea a trecut cu bine şi de duelul cu Chindia Târgovişte, al treilea lider al sezonului care a venit la Sînmartin. Cele două echipe au încheiat la egalitate, 0-0, un meci disputat în etapa cu numărul 18.

Chiar dacă a evoluat 20 de minute cu un jucător mai puţin, după eliminarea lui Opriş pentru cumul de cartonașe, Luceafărul a avut o apărare de netrecut.

„Am făcut un joc bun, sunt foarte mulţumit de rezultat. Trebuie să fim realişti că puteam să şi pierdem, dar una peste alta, pentru noi este un punct câştigat", a declarat Cristian Lupuţ, antrenorul Luceafărului Oradea.

Oaspeţii nu au putut înscrie nici din lovitură de la 11 metri, acordată uşor, în minutul 53, după un duel între Opriş şi Cherchez . Acesta din urmă şi-a asumuat execuţia, dar a trimis peste poartă.

Chindia a forțat pe final, dar fără succes. În minutul 86, Neguţ, singur în interiorul careului mic, a reluat cu capul pe lângă poartă, pentru ca în minutele de prelungire, Cristel Stoica să trimită peste buturile gazdelor.

În ultimele secunde de joc, pe contraatac, Vasile Pop a pătruns în careu şi a șutat puternic, dar portarul Târgoviştei a scos de sub transversală.

„Am venit, normal, să luăm cele trei puncte - nu am reuşit acest lucru. Am făcut un joc bun, am avut meciul în mână, l-am controlat. Am ratat şi un penalti, am avut situaţii. Nu a fost să fie", recunoaște Viorel Moldovan, antrenorul Chindiei Târgovişte.

Pentru Luceafărul a fost ultimul joc disputat acasă în actualul tur. Bihorenii vor pune capăt primei jumătăţi de campionat miercuri, în deplasare, în intermediara cu Dacia Unirea Brăila.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Sting și eleganta lui soție, de mână la Cannes 2024. Se iubesc de peste trei decenii, au 4 copii și nu au...
Film Now
Jennifer Lopez, prima reacție după ce s-a speculat că divorțează de Ben Affleck: „Ar trebui să știi mai bine...
Adevarul
Ce a mâncat la micul dejun o femeie care a reușit să slăbească 45 de kilograme: „Ajunge până la prânz și te...
Newsweek
De unde vine expresia „a-și da arama pe față"? Legătura cu monedele. Domnitorul „campion" la falsuri
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta