Lungul drum al înmatriculării unei mașini. În România, un autovehicul poate fi înregistrat într-o săptămână

Data publicării:
inmatriculare 200315

Ca să înmatriculeze o mașină cumpărată din străinătate un român are nevoie de multă răbdare și de parcurgerea mai multor pași birocratici. Pe rând trebuie să treacă pe la RAR, la traducător sau la birou de copiat acte, la finanțe, la primărie, la asigurator, la CEC și, în final, la serviciul de permise și înmatriculări.
La Registrul Auto, proprietarul obține cartea de identitate a mașinii și certificatul de autenticitate și este efectuată inspecția tehnică.

"Prima dată va trebui să-și facă o programare telefonic la serviciul call center sau pe internet, programare pe care o va primi aproximativ la 3-4 zile", susţine Dan Crăciun, șeful RAR Bihor. "Se va prezenta proprietarul cu mașina la registrul auto pentru efectuarea verificărilor și va primi documentele în vederea înmatriculării."

Urmează deplasarea la un birou de copiat acte, "unde noi pregătim dosarele pentru primărie, unde sunt persoane care reușesc în aceeași zi alte de pe o zi pe alta. Apoi trebuie să mergă la finanțe, unde și acolo durează plata taxei", detaliază Bianca Avram, consilier în cadrul unui birou de copiat acte.

Cu dosarul plin de acte și cu dovada plății taxelor, proprietarul se prezintă la Serviciul de Înmatriculări.

"Noi eliberăm dovada de circulație și numere de înmatriculare. Certificatul de înmatriculare, făcându-se la nivelul direcției de înmatriculări și permise din București, în aproximativ 3-5 zile este înaintat către solicitant", susţine comisarul-șef Alexandru Laza, șeful Serviciului de Permise și Înmatriculări.

Așa se face că procedura de înmatriculare poate dura o săptămână sau chiar mai mult. Specialiștii în domeniu spun că o modificare a legislației ar putea oferi scurtarea circuitului birocratic și înmatricularea unei mașini în 24 de ore.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...