MARAMUREŞ. Spitalul din Baia Sprie - închis de minister, redeschis de localnici

Data publicării:
spital Baia Sprie

Ce nu a putut face Ministerul Sănătăţii, au reuşit oamenii. După ce Spitalul de Boli Cronice din Baia Sprie a fost închis în 2011, autorităţile locale au făcut un pas fără precedent pentru România: au privatizat unitatea medicală prin subscripţie publică. Astfel, vechiul spital de stat a fost transformat într-o societate pe acţiuni. De atunci, unitatea medicală a adunat 337 de acţionari şi un capital social de jumătate de milion de lei.

Maria Pop, managerul Medspria SA Baia Sprie: "Uşor spus încăpăţanare, cred că a fost aşa, o înverşunare pentru că, totuşi, să nu uităm că Baia Sprie e un oraş minier, fost minier. Incidenţa bolilor profestionale e mare."

A fost unul dintre motivele pentru care în 2011, 86 de oameni, în frunte cu primarul oraşului au pus mână de la mână - bani să preia vechiul spital, închis prin ordin de ministru. Primăria a concesionat clădirile, iar localnicii au fost încurajaţi să cumpere acţiuni în valoare de 20 lei.

Maria Pop, managerul Medspria SA Baia Sprie: "Asta a însemnat fiecare să vină cu o anumită sumă de bani, să depună şi n-au fost sume mici. 2000 lei, 1000 lei. Au fost oameni, efectiv, care au venit şi şi-au cumpărat o acţiune."

Romeo Lazăr, localnic, acţionar al Medspria SA: "Am cumpărat acţiuni împreună cu soţia acum 2 sau 3 ani, cand a început acţiunea primăriei."

Banii strânși de la cei 337 de acționari, câți sunt în total astăzi, au fost folosiți pentru reabilitarea parțială a clădirilor. Pe lângă laboratorul de analize şi un centru de permanenţă cu program de noapte, unitatea medicală are aproape 20 de cabinete medicale cu diverse specializări.

"Sunt și renovate, și frumos și pacienții bine tratați."

"Foarte bine că s-a luptat ca să se facă înapoi. Nu e bine ce s-a întâmplat atunci de au închis spitalul."

Doctorul Gheorghe Stănescu este unul dintre primii acţionari ai spitalului din Baia Sprie. Îşi desfăşoară şi astăzi activitatea în cabinetul său de chirurgie, pentru care plăteşte lunar o chirie modică.

"Am zis ca să încercăm, să pornim, să vedem ce reuşim să ajutăm oamenii. Avem relaţii contractuale cu Casa, oamenii vin cu bilete de trimitere, nu plătesc", spune medicul.

Acţiunea de subscripţie publică va fi reluată la începutul anului viitor. În paralel, managerul unităţii vrea să acceseze fonduri europene pentru proiectele de dezvoltare a spitalului.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Sting și eleganta lui soție, de mână la Cannes 2024. Se iubesc de peste trei decenii, au 4 copii și nu au...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
De unde vine expresia „a-și da arama pe față"? Legătura cu monedele. Domnitorul „campion" la falsuri
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta