Maraton de frumusețe la Oradea

Data publicării:
frumusete

A fost un maraton de frumusețe, sâmbătă, la Oradea. Timp de 10 ore, specialiști din mai multe domenii au prezentat trendurile acestui sezon în materie de look și îngrijire corporală. Cei care au trecut pe la standuri au aflat ce culori ori ce coafuri sunt la modă în această perioadă. Beauty Focus Oradea s-a aflat la prima ediție, iar organizatorii au spus că a fost un succes.

Unii dintre cei mai cunoscuți profesioniști în arta frumuseții le-au învățat atât pe doamne, cât și pe domni cum să-și reinventeze stilul, să-și evidențieze atuurile și să fie în ton cu cele mai noi tendințe.

"În principiu, la bărbați nu este un trend, ci este vorba despre cum se simte clientul bine. Sunt tunsori clasice, purtabile, nu s-au demodat niciodată, sunt de prin anii '50 dezvoltate, numai că acum este o tendință nouă de-a pune accent foarte mult pe aspectul bărbătesc", spune Alex Radu, bărbier.

Vizitatorii au avut ocazia să afle și despre tricologie, un serviciu de analiză și diagnosticare a firului de păr și a scalpului.

"E important să știm ce tip de scalp avem să folosim și să-l tratăm cu produse adecvate. Se modifică în funcție de natură, de mediu și de problemele noastre interne, de aceea e nevoie să vii din când în când cu o diagnosticare să știi ce să aplici după", explică Alina Balog, expozantă la Beauty Focus Oradea.

Cei prezenți au primit sfaturi din cele mai avizate surse și au testat noutățile în materie de frumusețe și îngrijire corporală.

"Tema acestui eveniment este frumusețea naturală și noi venim cu produse naturale, 100%, încercăm să fim în trend cu toată această mișcare de revenire la tradițional, la felul în care se făcea săpunul mai demult, însă încercăm să-l aducem într-o sferă contemporană", spune Oana Mudura, expozantă la Beauty Focus Oradea.

Expozanții au oferit demonstrații atât celor implicați în acest domeniu, cât și celor interesați de tot ce înseamnă frumusețea și sănătatea.

"Am reușit performanța de-a reuni în cadrul Beauty Focus Oradea 16 top național beauty traineri care provin din varii domenii: de la skincare, hairstyling, nail technics, make-up în mod special. Am observat că la Oradea make-up-ul are trecere", susţine Isabela Vasile, organizatoarea evenimentului Beauty Focus Oradea.

Organizatorii își propun să transforme evenimentul într-unul mult mai amplu în următorii ani.

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiță
Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...