Meniu autohton de Paşte

Data publicării:
meniu 310315

Încă dinainte de Crăciun, Marcel Maxim a semănat roșiile pentru anul acesta. Chiar și așa, de Paște nu le va putea duce la piaţă. În schimb, va vinde salată şi spanac, singurele care au ajuns la maturitate.

"Roșiile sunt semănate în 15 decembrie. Răsadul iarna durează mai mult decât dacă îl faci acum. Au fost plantate în 20 februarie, acum sunt fructe ca aluna și o să fie coapte de la începutul lui mai."

În schimb, tarabele precupeţilor sunt pline de roșii aduse din sudul continentului. Clienţii recunosc că le cumpără "numai pentru decor, pentru că nu au niciun gust."

Dacă oferta de Paşte a legumicultorilor nu este bogată, alta e situaţia crescătorilor de oi. Ioan Sterp, din satul bihorean Ianoşda, va vinde numai pe piaţa internă sute de miei.

"- În jur de 200, 250 cam așa am dat la piața internă aici, restul i-am dat la arabi.
- Cam câți ați dat la arabi?
- În jur de 400 am dat la arabi anul trecut."

Profit din vânzarea mieilor la export își doresc și alți producători, care spun că în țară se cumpără mai puţine animale decât în străinătate.

"Din punct de vedere sanitar veterinar este OK. Au fost emise, am înțeles, toate certificatele pentru asigurarea calității, de fapt a liberului de boli pentru export. Se pot exporta miei chiar și viu doar pentru sacrificare", spune Anca Demian, directorul executiv al asociaţiei "Păstorul" din Bihor.

Fermierii estimează că de Paște mieii vor fi vânduţi cu 12-13 lei kilogramul. La export, preţul va fi în jur de 10 lei, pentru achiziţiile en gros.

Reporter: Diana Grad
Operator: Constantin Gheorghiță
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...