Mii de cărţi şi zeci de edituri la a cincea ediţie a Târgului Gaudeamus de la Oradea

Data actualizării: Data publicării:
targ gaudeamus

Târgul de carte Gaudeamus şi-a deschis, miercuri, porţile pentru orădeni. Timp de cinci zile, în cortul amplasat în Piaţa Unirii vor avea loc lansări de carte, întâlniri cu scriitor şi concursuri cu premii atractive. Mii de volume îi aşteaptă pe iubitorii de lectură la cea de-a cincea ediţie a târgului. Organizatorii au pregătit inclusiv un stand dedicat Centenarului Marii Uniri.

Peste 60 de expozanţi au adus mii de cărţi prezentate pe o suprafaţă de 800 de metri pătraţi. Ediția din acest an a Târgului de carte Gaudeamus s-a bucurat de interes încă de la deschidere. Printre primii vizitatori s-au aflat și mulți tineri.

"Târgul e genial, am fost şi anul trecut şi mi-a plăcut foarte mult. În general îmi plac cărţile de aventură şi caut ceva de genul, orice, sunt prea multe din care să aleg", spune o tânără.

"- Caut cărţi de ficţiune, de obicei. Îmi place foarte mult să citesc.
- Ai găsit deja ceva pe placul tău?
- Am găsit deja câteva. Mi se pare foarte frumos, un eveniment de care Oradea avea nevoie."

"- Caut tot ce este nou. Vreau să mă inspir din tot ce pot.
- Ce gen cauţi?
- Beletristică mă înteresează şi cărţile despre noile culturi, despre culturile diferiet din Asia, America."

Târgul de carte a adus cele mai noi și căutate titluri ale momentului, atât în limba română, cât și în germană, maghiară ori engleză.

"O ofertă foarte generoasă de carte pentru toate vârstele; nu cred că cineva va pleca nemulţumit. Dacă aruncăm o privire prin standuri vom mai descoperi cu siguranţă şi jocuri special pentru cei mai mici dintre vizitatori, multă muzică bună", a precizat Connie Chifor, organizatoarea târgului.

A cincea ediție a târgului va fi deschisă până duminică, inclusiv.

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...