Noi focare de pestă porcină în Bihor. Cele mai multe au fost confirmate în Cubulcut

Data publicării:
porci pesta porcina

Virusul pestei porcine africane a reapărut în Bihor, după ce din august până în octombrie nu a mai fost confirmat niciun caz. În schimb, începând de luna trecută au fost depistate 14 focare noi, cele mai multe în satul Cubulcut. Sătenii care mai au porci se tem că virusul s-ar putea răspândi în tot satul şi că autoritățile le vor sacrifica și animalele sănătoase.

"La mijlocul lunii august în localitatea bihoreană Olosig au fost omorâți într-o singură zi peste 300 de porci. Indiferent că au fost sau nu bolnave, animalele au fost omorâte pentru a fi oprit virusulul pestei porcine în sat", a relatat Claudiu Mihuț, jurnalist Digi24 Oradea.

De câteva luni, Gabor Molnar s-a văzut fără una dintre cele mai importante surse de venit - porcii din gospodărie. A fost despăgubit pentru animalele sacrificate, însă este supărat că nu mai poate creşte porci, iar autorităţile evită să-i spună când își poate relua activitatea. În aceeaşi situaţie sunt şi alţi localnici care de trei luni stau cu cotețele dezinfectate, dar goale.

"- Am fost obișnuit întotdeauna cu purcei, știți cum este la țară, trăim din asta.
- Nu vi s-a spus o perioadă?
- Asta nu ne-au spus. Am avut o scroafă și 10 purcei și cam după trei săptămâni am primit banii", spune Gabor Molnar.

La fel au fost despăgubiți toți proprietarii celor aproximativ 1.300 de porci sacrificaţi preventiv în vară. Oamenii au primit între 8 și 12 lei pe kilogram.

"Toți banii s-au primit, cu excepția celor care au fost acum, în ultimele zece zile. După o lună și jumătate, maximum două s-au plătit toți", a confirmat Ioan Mihaiu, prefectul de Bihor.

La finalul lunii august, autoritățile din județ anunțau că virusul a fost eradicat din toate cele 29 de focare. Vinerea trecută însă, DSV Bihor a confirmat reapariţia pestei în alte zece focare noi, cele mai multe în satul Cubulcut, aflat la câțiva kilometri de Olosig.

"Au mai apărut încă zece focare din octombrie încoace. Vom veni cu o completare astăzi că ne-au mai apărut încă patru focare față de cele de vineri, tot în Cubulcut", a precizat Remus Moțoc, directorul DSV Bihor.

În aceste condiții, autorităţile au decis în ultimele zile să mai sacrifice peste 400 de animale. Localnicii din Cubulcut se tem că şi de această dată vor fi ucise toate animalele, indiferent dacă sunt sau nu infectate.

Miercuri va fi organizat un comitet local de urgență, în care se va discuta despre soluțiile care pot fi luate în cazul în care mai apar alte focare în Șilindru, Sălard, Sîntimbreu, Cubulcut, Cherechiu sau Cauaceu, localități afectate de virusul pestei porcine africane.

Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Ce e bine să faci înaintea somnului de 5 ori pe săptămână? Dr. Marius Sava, somnolog, răspunde și explică
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
Christina Applegate spune că nu-și mai iubește viața de când suferă de scleroză multiplă: "Sunt prinsă în...
Adevarul
Fenomen uluitor surprins în Munții Metaliferi. Busola o ia razna, iar trăsnetele lovesc necruțător FOTO VIDEO
Newsweek
VIDEO Un actor de stand-up comedy, bătut pe scenă. Ce glumă stupidă l-a scos din minți?
Digi FM
Cât de importantă e bunica pentru AMI - O poveste emoționantă la Digi FM
Digi World
Ce este „ad breaks”, funcția testată acum de Instagram. Utilizatorii sunt revoltați: „Pare o mișcare agresivă...
Digi Animal World
Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
Film Now
Evangeline Lilly, cunoscută din „Lost” și filmele „Ant-Man”, se retrage din actorie, după o carieră de 20 de...
UTV
Halsey s-a luptat in secret cu doua boli grave: “Ma consider norocoasa ca sunt in viata”. Imagini emotionante...