O mini-centrală, "ajutor" în caz de avarii sau temperaturi minime extreme în Oradea

Data publicării:
noua sursa energie

Orădenii scapă de ameninţarea locuinţelor neîncălzite în cazul unor avarii ori a iernilor geroase. Autorităţile locale vor să construiască un nou modul energetic - de fapt, o centrală de mici dimensiuni, care să ajute sistemul centralizat de încălzire să alimenteze oraşul în situaţii extreme. Modulul va aduce şi profit prin energia electrică pe care o va produce. În acest fel va fi scos la pensie ultimul cazan din vechea centrală, operaţional din 1966.

În prezent, patru sisteme le asigură orădenilor apa caldă și căldura. Este vorba despre noua turbină pe gaz a CET-ului local, ajutată de două cazane moderne, de sistemul pe baza apei geotermale și de vechiul cazan al fostei centrale termice, pus în funcțiune în 1966. Pentru că repararea celui din urmă nu este rentabilă, specialiștii au propus înlocuirea lui cu un sistem asemănător celui de la noua centrală a orașului, inaugurată în 2016.

"O nouă centrală de tipul celei noi existente, dar cu o capacitatea mai mică, care să producă în cogenerare curent şi energie termică", explică Mircea Mălan, viceprimarul Oradei.

"Turbina clasică pe gaze este modelul de pe monitor. În această turbină intră aerul de combustie, respectiv gazele care se comprimă, şi în momentul arderii învârt cele două axe ale turbinei", a detaliat Daniel Francisc, inginer şef producţie Termoficare Oradea.

Specialiștii mai au în vedere și alte tehnologii pe care să le folosească pentru noua centrală. Însă, indiferent care va fi aleasă, aceasta va avea un dublu rol.

"Vom produce şi energie electrică şi energie termică tocmai din considerentul diminuării treptate a costurilor de operare, implicit a preţului gigacaloriei", susţine Stănel Necula, director general Termoficare Oradea.

"O centrală nouă cu o capacitate mai mică ar urma să genereze un profit de cel puţin 4 milioane de euro pe an. Practic ar putea plăti ratele unui eventual credit, dobânzile şi ar mai rămâne un profit", spune viceprimarul Mălan.

Noua centrală ar urma să ajute sistemul de încălzire în cazul extinderii orașului, al iernilor geroase ori când apar avarii.

Costurile construirii noului modul energetic din Oradea sunt estimate între 10 și 20 de milioane de euro.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Florin Lucuţa
Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...