ORADEA. 800 de locuri de parcare sunt în curs de amenajare

Data actualizării: Data publicării:
parcare loc de parcare masini

Peste o mie de noi locuri de parcare vor fi amenajate, până în toamnă, în Oradea. Deocamdată, 250 sunt deja gata, iar alte 800 sunt în lucru pe şase străzi din oraş. Aproape patru milioane de lei au fost alocaţi din bugetul local pentru lucrările pe care edilii vor să le termine până la începutul noului an şcolar.

Cinci străzi din Oradea vor avea, din toamnă, locuri noi de parcare. 250 dintre ele au fost deja amenajate pe strada Lacul Roşu, o zonă intens circulată, iar acum se lucrează la amenajarea a 800 de noi locuri, care vor fi gata până la începerea noului an şcolar.

"Aici vor fi o serie de parcări oblice. Am făcut trotuarul, l-am mutat înspre gardul şcolii şi va fi şi un spaţiu verde în care la toamnă vom planta un aliniament de platani. Totodată, în partea dinspre Strada Poieniţei, a fost făcut trotuarul, pe terenul din curtea şcolii va rămâne un spaţiu verde şi aici, în această zonă, va fi deschisă legătura cu Strada Poieniţei", a precizat Florin Birta, viceprimar al Oradei.

Pentru amenajarea noilor locuri de parcare, edilii au investit patru milioane de lei, bani proveniţi din taxele şi amenzile de parcări. Primăria a decis să lase la alegerea asociaţiilor de proprietari dacă vor să închirieze sau nu parcările noi.

"Dacă asociaţia de proprietari doreşte să le închirieze ca locuri de parcare de domiciliu, poate să le închirieze, dacă doreşte să le lase la liber, este opţiunea lor. Costă (amenajarea - n.n.) undeva între patru mii şi cinci mii de lei un loc de parcare", a declarat viceprimarul Birta.

Pentru un loc de parcare la domiciliu orădenii plătesc o taxă de o sută de lei pe an. În schimb, staţionarea le este asigurată între orele 16:00 şi 7:00.

Primăria Oradea are în plan ca în fiecare an să construiască aproximativ 1500 de noi locuri de parcare.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Florin Lucuţa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...