Orădenii, solidari cu victimele de la Colectiv. Peste 500 de persoane au aprins luni lumânări în Parcul 1 Decembrie

Data publicării:
candele colectiv1

La eveniment a luat parte şi episcopul greco-catolic Virgil Bercea, care, după citirea numelor celor dispăruţi, a rostit în genunchi rugăciunea "Tatăl Nostru".

"Suntem multe persoane care am venit să aducem un ultim omagiu, pentru că și-au pierdut oameni tineri viața, oameni ce aveau tot viitorul înainte. Îi rog pe cei din București și din Oradea, care au peste 18 ani, să doneze sânge pentru oamenii care luptă pe viaţă și pe moarte acolo", spune Izabela Ciocnadi, una dintre inițiatoarele evenimentului.

"Vrem să depunem o lumânare, o floare, să ne rugăm pentru sufletele lor", o completează Maria Șimandi.

"La București s-a întâmplat un lucru îngrozitor, înfiorător, care a mișcat o țară întreagă și careare ecouri și în Oradea. Vrem să fie un eveniment colectiv pentru Colectiv, un eveniment pentru comunitate", a precizat şi Oana Ștafănică.

Sutele de orădeni prezenţi luni seară în Parcul 1 Decembrie au păstrat şi un moment de reculegere în amintirea celor care au murit în incendiu. În toată ţara, câteva mii de persoane au participat la marşuri şi au aprins lumânări în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în clubul Colectiv.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Florin Lucuța

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ea este Miss în Statele Unite. Ce reacție a avut când a fost criticată că nu duce un stil de viață sănătos
Digi FM
"A avut curaj". Ce spun directorul și părinții șefei de promoție a unui liceu din Arad despre discursul ei...
Pro FM
Nu degeaba se spune că arată perfect. Raluka și-a arătat picioarele impecabile într-o ținută mai scurtă decât...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba"
Newsweek
VIDEO Un urs a vrut să atace o tigroaică, dar s-a oprit în ultimul moment. Cum a reacționat felina?
Digi FM
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, cu șalupa la petrecerea dată după cununie. Antrenorii Belu și Bitang...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Richard Gere, alături de femeia visurilor sale, într-o apariție rară. Actorul nu-și putea lua ochii de la...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...