Pistă de biciclete între România şi Ungaria

Data publicării:
pista 20live-56324

Aşa cum a fost concepută, pista de biciclete care va lega România de Ungaria va trece prin vama Borş şi va avea o lungime de 11 kilometri în Bihor şi alţi 24 de la frontieră până în cel mai apropiat oraş maghiar.

Cei mai încântaţi de ideea unei legături pe bicicletă între cele două oraşe sunt mai ales vecinii maghiari, mari amatori de plimbări pe două roţi. Mulţi fac vizite dese în Oradea.

"În această zonă vin foarte mulţi oameni la lucru, aşa că atunci când vremea este frumoasă au această posibilitate", a declarat Miklos Pap, primarul comunei Mezopeterd, Ungaria.

Pista trebuie amenajată până în luna noiembrie a acestui an. Ca să se încadreze în termen, muncitorii maghiari vor începe lucrările imediat ce vremea le va permite. În schimb, în România constructorii se vor apuca de treabă abia în mai.

"Iniţial cei de la Berettyoujfalu, care sunt liderii acestui proiect, au angajat un proiectant pentru întregul proiect, proiect care nu s-a putut realiza în întregime datorită diferenţei de legislaţie dintre cele două ţări, situaţie în care s-a angajat apoi un proiectant pentru partea română", a spus Mircea Mălan, viceprimarul Oradei.

Pista de biciclete va străbate două localităţi din România şi patru din Ungaria. Partea construită în Bihor va costa un milion 300 de mii de euro, în timp ce maghiarii au obţinut aproape 5 milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Sting și eleganta lui soție, de mână la Cannes 2024. Se iubesc de peste trei decenii, au 4 copii și nu au...
Film Now
Anya Taylor-Joy, alegere vestimentară mai mult decât îndrăzneață. Rochia mini din piele a lăsat-o aproape de...
Adevarul
Ce a mâncat la micul dejun o femeie care a reușit să slăbească 45 de kilograme: „Ajunge până la prânz și te...
Newsweek
De unde vine expresia „a-și da arama pe față"? Legătura cu monedele. Domnitorul „campion" la falsuri
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta