Prima zi de şcoală pentru "boboci". Copiii din clasa pregătitoare au făcut cunoştinţă cu noii colegi

Data publicării:
BETA LUCA NIKI

Printre miile de copii care şi-au luat adio de la grădiniţă se numără şi Luca, un băiat care a împlinit 6 ani acum o lună. Înainte cu câteva ore de a face cunoştinţă cu doamna învăţătoare, şi-a pregătit ghiozdanul şi rechizitele, astfel încât totul să fie gata pentru prima zi de şcoală. A avut parte şi de o surpriză din partea bunicii: "Ceva special, câte o pereche de pantaloni de sport."

"Sper să treacă uşor peste prima zi. După cum am înţeles, va fi şi joacă puţin şi atunci va fi mai uşoară trecerea de la joacă la şcoală", speră Slobodanca Mihalcea, bunica lui Luca.

Luni dimineaţa, Luca a intrat cu emoţii în curtea şcolii unde a fost aşteptat de învăţătoare şi de colegi. Fără prietenii de la grădiniţă şi fără rafturile pline de jucării nimic nu va mai fi la fel. Pentru el începe o lume nouă.

"A fost bine în prima zi, am reuşit să mă împrietenesc cu colegii", spune Luca.

Anul acesta peste cinci mii de copii din Bihor au păşit pentru prima dată într-o sală de clasă, iar timp de un an vor studia în clasa pregătitoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...