Primarul de Baia Mare, Cătălin Cherecheş, vrea să depună jurământul în catedrală

Data publicării:
chereches instanta

"- Credeţi că veţi scăpa de data asta?
- Eu sunt scăpat demult.
- De ce la catedrală să vă depuneţi jurământul?
- Pentru că în faţa lui Dumnezeu şi a băimărenilor!
- Unde o să faceţi această solicitare?
- Am făcut-o deja!
- La penitenciar?
- Nu, am făcut-o la episcop, că e mai important decât penitenciarul", a declarat Cătălin Cherecheş, la ieşirea din sala de judecată.

Timp de o oră, Cătălin Cherecheş împreună cu patru avocaţi au încercat să îi convingă pe magistraţii de la Curtea de Apel Cluj să îl pună sub control judiciar pe cauţiune. Ca argument a fost invocat şi faptul că edilul a fost reales cu peste 70% din voturi.

"Dacă un număr de 32.000 de voturi, 32.000 de cetăţeni votează pentru primar în persoana domnului Cherecheş nu vedem cum să fie o stare de temere că lăsat în libertate, dânsul ar prezenta pericolul public", spune Tiberiu Ban, avocatul lui Cătălin Cherecheş.

"Marea necunoscută o reprezintă felul în care primarul reales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, își va reînnoi mandatul. O soluție ar putea fi dată în prima ședință a noului consiliu local, care ar trebui să aibă loc până la finele acestei luni", explică Izabela Jurasko, corespondent Digi24 Oradea.

În încercarea de a fi eliberat pe cauţiune, Cătălin Chrecheş a depus la dosar drept garanţie trei terenuri şi propria casă. "Imobilele aparţin familiei, este vorba despre trei terenuri şi inclusiv casa în care locuieşte împreună cu mama sa", a susţinut Geanina Cuc, avocatul lui Cătălin Cherecheş.

Cătălin Cherecheş se consideră nevinovat şi vrea să îşi caute dreptatea si la CEDO. Avocaţii săi lucrează la un dosar în care autorităţile române sunt acuzate îi refuză primarului băimărean dreptul la un proces echitabil şi la prezumţia de nevinovăţie.

Cătălin Cherecheş a fost trimis în judecată în 20 mai sub acuzaţia de luare de mită.

Reporteri: Izabela Jurasko, Maria Moiş
Operatori: Kristian Kosa, Attila Vincze

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...