Procesul lui Alexandru Kiss | Prejudiciu greu de recuperat în dosarul fostului preşedinte al CJ Bihor

Data publicării:
Alexandru Kiss catuse

"Peste trei săptămâni, prejudiciul în dosarul Kiss se prescrie". Este avertismentul jurnalistului Mircea Chirilă care spune că instituţia Consiliului Judeţean a amânat prea mult decizia de a se constitui parte civilă într-un proces prin care poate recupera paguba estimată de DNA la peste 6 milioane de euro. Între timp, procesul penal al fostului preşedintele CJ Bihor, Alexandru Kiss, se judecă pe fond la Tribunalului Bihor.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Alexandru Kiss, este judecat la Tribunalul Bihor într-un caz de corupţie celebru, în care au fost implicate instituţii publice şi firme de construcţii din România şi Ungaria. Mai exact, Kiss este acuzat de DNA că între 2002 şi 2008 ar fi favorizat firma Keviep din Ungaria, pentru construirea haldei de deşeuri a Oradei, dar şi firmele orădene Martex Trans şi Selina, pentru aprovizionarea CET cu cărbune, respectiv pentru deszăpezirea şi repararea unor drumuri judeţene.

O altă acuză a fost că ar fi favorizat firma Selina la achiziţionarea unui teren de pe Calea Aradului şi Strada Universităţii, pentru construcţia de blocuri. Prejudiciul calculat de DNA în aceste cazuri este de 6,13 milioane euro.

Jurnalistul Mircea Chirilă spune că, deşi procesul penal a început în 2015, iar DNA a înştiinţat Consiliul Judeţean Bihor să se constituie în parte civilă pentru a recupera prejudiciul calculat la peste 6 milioane de euro, acest lucru nu s-a întâmplat nici după aproape trei ani. Iar termenul de prescripţie ar fi 31 martie 2018.

Procesul penal al lui Alexandru Kiss se judecă între timp, pe fond, la Tribunalul Bihor.

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Irinel Columbeanu are datorii la azilul unde locuiește: „Se străduiește să facă rost de bani”
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...