Protest la Universitatea din Oradea. Printr-o scrisoare, studenții acuză intenția de evacuare din campus a ziarului studențesc

Data publicării:
protest universitate

Redacţia ziarului studenţesc se află într-un spaţiu de 10 metri pătraţi, aflat la etajul I al Pavilionului A din campusul universitar. În acelaşi loc sunt găzduite şi asociaţiile Studentocrația şi Gheorghe Șincai, a Facultății de Istorie. Problemele au apărut la începutul anului.

"Atunci ni s-a pus în vedere că cei de la chioșcul OTL se plâng de condiții de frig în holul Facultății de Științe Economice și ne-au rugat ca timp de două săptămâni să împărțim sediul cu ei. Problema a fost că cele două săptămâni s-au prelungit și s-au adeverit a fi 4 luni", spune Marius Deaconu, comisar educațional în cadrul ANOSR.

Studenţii spun că în momentul în care nu au mai fost de acord cu rămânerea celor de la OTL în spaţiul lor, directorul administrativ Mircea Gordan le-a cerut să probeze că au dreptul să ocupe încăperea. Chiar dacă au recunoscut că nu au niciun act în acest sens, tinerii consideră că merită să rămână în spaţiu pentru că ziarul aduse beneficii universităţii, prin informarea studenţilor. Reprezentanţii asociaţilor studenţeşti au reacţionat printr-o scrisoare deschisă.

Marius Deaconu, comisar educațional în cadrul ANOSR: "Scrisoarea probabil că a fost scrisă și la cald. Am vrut să marcăm destul de notoriu acest moment, întrucât chiar singurul lucru care ne mai lipsea în momentul de față era să fie evacuat acest sediu."

Directorul administrativ Mircea Gordan s-a rezumat să precizeze că totul a pornit de la o neînțelegere. "Nu s-a gândit nimeni la așa ceva. Au fost doar discuții cu privire la modul în car ei ar fi putut sta sau nu împreună", confirmă Constantin Bungău, rectorul Universității din Oradea.

Rectorul instituției de învățământ superior dă asigurări că va fi găsită o soluție ca studenții să-și poată continua activitatea în acel spațiu.

reporter: Ariadna Bălăian
operator: Cristian Rusu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...