Raiul păsărilor din Parcul Național Hortobagy, în Ungaria

Data publicării:
rezervatie HU

Raiul păsărilor din Europa se află, cu siguranță, la Hortobagy, în Ungaria. Nu mai puțin de 300 de specii de păsări trăiesc pe nu mai puțin de 80 de mii de hectare de teren. Parcul național din țara vecină este locul în care se strâng, toamna, zeci de mii de păsări care pornesc la drum, spre locurile cu climă caldă, unde își petrec iarna.

La aproximativ 100 de kilometri de Oradea, în Ungaria, se află cea mai mare arie protejată din țara vecină. Din cele 80 de mii de hectare de teren cât are parcul Hortobagy, șase mii sunt ocupate de mlaștini, lunci și heleșteie. Nu mai puțin de 342 de specii de păsări au fost identificate în zona devenită magnet pentru ornitologi. Pentru ei, administrația parcului a amenajat, din loc în loc, puncte de observare.

"De la înălțimea acestui punct de observare se poate vedea cel mai bine această întindere uriașă de apă și vegetație care adăpostește sute de specii de păsări și alte viețuitoare", a relatat Anca Deac, jurnalist Digi24 Oradea.

"Este foarte frumos, este bine, un loc sălbatic. Vorbim despre o viață în sălbăticie, locuri, pentru mine este o zonă fantastică. Suntem din Manchester, Anglia. Observăm păsările, de aceea această zonă este atractivă", spune un turist.

"Este o zonă sălbatică și neatinsă, tot timpul se aud sunetele păsărilor. Și am văzut aici multe păsări pe care nu le mai văzusem nicărieri altundeva", confirmă o turistă.

De o frumusețe aparte, zona poate fi admirată și de la bordul unui trenuleț care de 20 de ani îi plimbă pe turiști pe o distanță de cinci kilometri. Garnitura se oprește din loc în loc pentru ca pasionații să facă fotografii. Aparatele surprind lebede, cocori, dar și bivoli.

"De exemplu, aici este unul dintre cele mai mari locuri în care se adună stolurile de cocori din Europa, când se pregătesc de migreze, de unde în lunile septembrie-octombrie își iau zborul spre țările calde", explică Danny Zoltan, directorul Parcului Național Hortobagy.

Intervenția administratorilor parcului este minimă pentru ca aria să-și păstreze frumusețea naturală.

"Este o arie protejată unde intervenția umană este minimă și lăsăm ca natura să aibă grijă. De asemenea, le permitem bivolilor din rezervație să pască în unele zone unde întrețin vegetația astfel încât și păsările să iubească acest loc", susţine Danny Zoltan.

Parcul Național Hortobagy este întreținut atât din fondurile acordate ca sprijin pentru agricultură, cât și din încasările din turism. Anual, doar în zona heleșteelor ajung aproximativ 33.000 de vizitatori.

Reporter: Anca Deac
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...