Şahul - opţional, dar încă absent în şcoli

Data publicării:
sport sah

În Bihor au fost identificate opt unităţi de învăţământ care să participe la program, dar acestea nu au primit încă trusele necesare din partea federaţiei de specialitate. Pe lângă aceasta, în judeţ nu există formatori pentru această disciplină. Drept urmare, Inspectoratul şcolar aşteaptă ca Federaţia Română de Şah să trimită specialiştii de care e nevoie.

Călin Hoţupan, inspector de specialitate în cadrul IŞJ Bihor: „Noi suntem în curs de implementare a acestui protocol, în principal a obiectului protocolului, de specializare şi formare a cadrelor didactice. Prin Casa Corpului Didactic, Federaţia Română de Şah urmează să trimită formatori, pentru că la nivelul judeţului Bihor nu avem formatori pentru această disciplină. Din punct de vedere tehnic, aşteptăm cele opt truse pe care Federaţia Română de Şah trebuie să le trimită în Bihor celor opt unităţi de învăţământ pe care le-am indentificat."

În 2014, a fost aprobată programa şcolară pentru primii doi ani de studii de şah.

Redactor: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Sting și eleganta lui soție, de mână la Cannes 2024. Se iubesc de peste trei decenii, au 4 copii și nu au...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
De unde vine expresia „a-și da arama pe față"? Legătura cu monedele. Domnitorul „campion" la falsuri
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta