Suporterii naționalei au privit meciul cu Danemarca în localurile din Oradea

Data publicării:
emotii televizoare

Meciul de duminică al "naționalei" de fotbal a umplut localurile din Oradea. Suporterii au privit duelul dintre România și Danemarca din fața micilor ecrane. Fanii au trăit la intensitate maximă prestația fotbaliștilor tricolori într-un meci important pentru calificarea la Mondialul din 2018. La final, însă, au plecat dezamăgiţi.

Suporterii echipei naționale au urmărit cu sufletul la gură meciul pe care jucătorii români l-au disputat împotriva danezilor. Nu au lipsite comentarile la fazele controversate și nici emoțiile.

„E un meci foarte strâns, din câte văd până acum. E aproape gata prima repriză, e 0-0, deci e un joc foarte strâns”, spune un suporter.

„- Cum e atmosfera?
- Încă e calmă, merge. Nu e ca pe stadion, dar merge.
- Cum e meciul până acum, joacă ai noștri?
- Cât de cât joacă bine, puține ratări: Keșeru ne îngroapă până acum”, susţine altul.

Chiar dacă nu au ajuns la Cluj, ca să susțină echipa națională, microbiștii au privit meciul pe ecranele televizoarelor sau cu ajutorul proiecțiilor video.

„Atmosfera e foarte bună, ne oferă proiecție, vedem meciul ca pe stadion. Sperăm să dăm gol și să trecem acolo ne este locul, adică în Rusia.”

„Nu am apucat să ajung la Cluj, aşa că am ieșit împreună cu un prieten la un suc, la o pizza, să vedem meciul. Sper într-o mare victorie, la o calificare pentru 2018.”

Administratorii localurilor s-au pregătit pentru meciul de aseară și și-au așteptat clienții cu bere și pizza făcută la cuptor.

Reporter: Anca Deac
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...