Tineri absolvenți, plătiți cu bani europeni

Data publicării:
BETA subventii studenti

Chiar dacă şi-a trecut în CV diploma de facultate şi cea de masterat, Daniela nu a reuşit să-și găsească un loc de muncă. Toţi angajatorii i-au reproşat lipsa de experienţă, motiv pentru care s-a orientat spre voluntariat.

„Sunt puține oportunități, toată lumea cere experiență, nimeni nu te angajează fără, nu prea ai cum să o facă decât prin intermediul voluntariatelor", spune Daniela Maghiar, o tânără absolventă.

Lipsa de experiență este principalul motiv pentru care cei mai mulţi dintre tinerii care termină un liceu sau o facultate nu se pot angaja. Patronii nu vor să investească într-un tânăr despre care nu au siguranţa că se va ridica la standardele cerute de ei.

Pentru a elimina aceste piedici puse în faţa tinerilor, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii a propus ca firmele să primească de la stat, timp de un an, o subvenţie pentru absolvenţii angajaţi. Aceasta este de o mie de lei pentru fiecare absolvent de liceu şi de 1300 de lei pentru licenţiaţi.

„Este un ajutor dat întreprinderilor mici și mijlocii să se creeze locuri de muncă noi. Nu ești obligat dacă nu răspunde din punct de vedere calitativ cel pe care l-ai angajat să îl menții un an", explică Ioan Mintaș, prim-vicepreședintele CNIPMMR.

Proiectul a primit acordul Ministerului Fondurilor Europene, iar banii ar urma să vină din fondurile europene alocate pe resurse umane. De programul în valoare de aproape 5 milioane de euro vor beneficiia din toamnă cel puţin o mie de tineri din întreaga ţară. Modelul este preluat din străinătate, unde un astfel de stagiu de pregătire este obligatoriu pentru tinerii absolvenți.

„Vorbim de acele internship-uri existente în universități, de exemplu. Cred că aceste subvenții sunt echivalentul acestora din universitățile din străinătate", este de părere Simona Trip, prorectorul Universităţii din Oradea.

Din 1 iulie, fiecare absolvent de facultate este obligat să facă stagiatura, adică șase luni de practică plătită. Noua reglementare îi nemulțumește pe angajatori, care îi vor plăti pe tineri din banii proprii, chiar dacp absevenţii corespund sau nu cerinţelor.

reporter: Laura Breb
operator: Gabor Szilagyi

editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...