TURIST ACASĂ. Arieşeni, destinația de schi din inima Apusenilor

Data publicării:
arieseni (17)

Dacă doriţi să vă reîncărcaţi bateriile în inima munţilor, avem o recomandare: staţiunea Arieşeni, aflată la limita dintre judeţele Alba şi Bihor. În zonă este zăpadă din plin, schiorii și amatorii de snowboard au la dispoziții pârtii dedicate, iar cei dornici de plimbări pot străbate trasee mai puțin dificile. După atâta osteneală pe munte, turiştilor li se oferă o gustoasă mâncare ardelenească în pensiunile moderne din zonă.

Cele două pârtii de la Vârtop-Arieșeni sunt pline în această perioadă. Sute de turiști și-au pus clăparii, schiurile sau snowboard-urile și se bucură de vremea perfectă.

„Aici, la Vârtop, turiştii au parte de două pârtii, una de mari dimensiuni de aproximativ 900 de metri, iar a doua de doar 500 de metri pentru care de regulă optează copii sau schiorii amatori. E zăpadă din plin, iar tot aici există un telescaun, preţul unei urcări fiind de 7 lei”, a transmis Claudiu Mihuţ, jurnalist Digi24 Oradea.

Și echipamentele de schi pot fi închiriate pentru prețuri modice de la magazinele aflate la baza pârtiilor.

Începătorii pot apela la serviciile instructorilor de schi. O ședință de o oră costă 80 de lei. După câteva ședințe, oricine poate schia fără probleme, dau asigurări instructorii.

arieseni (1)
arieseni (1)

foto: Sandor Nyulas/ Digi24 Oradea

În schimb, cei pasionaţi de plimbări montane au la dispoziţie un traseu fără pante abrupte. Acesta pornește din centrul staţiunii Arieşeni și face legătura cu vârful Bihorul, cu o diferență de nivel de 900 de metri. Drumul le oferă turiștilor peisaje de o frumusețe aparte.

Pornind pe acest traseu, turiştii trebuie să parcurgă 12 kilometri până pe vârful Bihorul. Un traseu lung, dificil, mult mai uşor de practicat în sezonul cald. Totuşi cei care se încumetă să urce pe acest drum acum, iarna, trebuie să deţină maşini de teren dotate cu lanţuri, dar şi un echipament de protecţie”, a explicat Claudiu Mihuţ.

După o zi pe pârtie sau pe traseele montane, turiștii se pot relaxa la pensiunile din stațiune. Acolo, proprietarii îi întâmpină cu produse tradiționale.

„Facem şi ciorbe cu tente ungureşti - bobgulaşul care are o trecere fantastică, însoţit de murături, de ardei iute pus tot de noi, tochituri ardeleneşti, adică nişte cârniţă de porc cu ceafă afumată, cu salam, cu cârnat”, spune Maria Stegerean, administratorul unei pensiuni.

De pe masă nu lipsesc pălinca, vişinata sau afinată, produse de localnici.

O noapte de cazare în această perioadă la Arieşeni costă între 160 şi 200 de lei.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...