Weekend pentru amatorii sporturilor extreme | Tiroliană, cățărări și plimbări cu motocicleta lângă Oradea

Data actualizării: Data publicării:
TIROLIANA_3

A fost distracție și adrenalină, duminică, lângă stațiunea Băile 1 Mai, din Bihor, unde și-au dat întâlnire pasionații sporturilor extreme. În timp ce unii au încercat senzațiile oferite de o tiroliană lungă de 80 de metri, alții s-au cățărat pe o stâncă înaltă de 30 de metri. Au fost prezenți și pasionații de motoare, care au făcut plimbări pe terenul accidentat.

Vremea caldă de duminică, zi în care s-au înregistrat chiar și 20 de grade, a adus lângă stațiunea Băile 1 Mai, din Bihor, zeci de copii și adulți, pasionați de tiroliană ori de cățărări. Cei mai încântați au fost cei mici.

”A fost foarte, foarte bine! Dacă închideai ochii era ca și cum era să zbori”, s-a bucurat un copil.

”-A fost un pic cam ciudat, pentru că nu m-am mai dat pe o tiroliană atât de înaltă.
-Dar ți-a plăcut?
-Da, mi-a plăcut foarte mult și a fost foarte frumos”, recunoaște alt băiețel.

Echipați corespunzător, curajoșii și-au dat drumul pe coarda lungă de 80 de metri. Prețurile pentru o astfel de experiență încep de la 15 lei pe persoană.

”E păcat că nu cunoaștem împrejurimile pe care le avem, este o zonă excepțională și e ceva de neuitat.”

”A fost o experiență uimitoare, pentru prima dată am fost aici. Cel mai tare a fost să te împingi singur, să îți depășești limitele și să ajungi sus.”

”Avem tiroliană, să zicem, în premieră două tiroliene paralele de 80 de metri; se poate face escaladă, avem un perete stâncos de 25-30 de metri înălțime sau coborâre cu coarda, în denumirea tehnică, rapel”, a explicat Valentin Sereș, de la Aventura Bihor.

Vremea bună și terenul accidentat i-au adus în zonă și pe pasionații de enduro.

”Plăcerea acestui sport e că poți să vezi natura, te simți liberi și nu mai ai niciun gând. În timp ce ești pe motor ești cu adevărat liber”, spune Dan Potioc.

”Motorul e pregătit pentru un teren destul de abrupt, dificil. Motorul trebuie să fie un minim de 250 cmc, pregătit pentru sportul enduro”, a detaliat Nicolae Bocioc.

Aflată la doar 13 kilometri de Oradea, zona oferă posibilitatea unor drumeții sau plimbări cu bicicleta ori pe cal, prin pădure. În apropiere se află craterul de la Betfia, poarta către o peșteră adâncă de 86 de metri.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Ticu Gheorghiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...