Artă interbelică, expusă la Timișoara

Data publicării:
icon arta interbelica 061114-1

Expoziţia cuprinde lucrări care redau debutul modernităţii româneşti, aparţinând unor artişti de marcă precum Julius Podlipny, Varga Albert şi Ferdinand Gallas.

"Prezentăm România interbelică din diverse unghiuri de vedere. Și din punct de vedere artistic, și social, și politic. Avem o diversitate la scara României, o diversitate regională pe care nu o cunoaștem suficient de bine nici în trecut și nici astăzi. Iar Timișoara a fost un oraș de referință pentru România interbelică", spune Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă.

O parte din lucrările de pictură, sculptură sau fotografie expuse provin din colecțiile particulare ale urmașilor celor care au trăit perioada interbelică.

"Descendenții colecționarilor din perioada interbelică, acești descendenți trăiesc printre noi. Și aceasta a fost șansa ca să-i invităm să ne ofere din colecțiile lor tablouri pe care nu le-a văzut lumea niciodată", mai spune Victor Neumann.

Lucrările reprezintă viața culturală și spirituală a Banatului și a României acelor vremuri.

"Este o Timișoară care se lasă explorată. Ea a fost ascunsă privirilor publicului larg, iar această expoziție oferă prilejul explorării diverselor straturi structurale, sociale, politice și mai ales afective ale orașului de pe Bega", declară Marius Cornea, decan al Facultății de Istorie din București. 

Simpozionul va continua până mâine, cu invitați de seamă din mai multe orașe ale țării, iar expoziția poate fi vizitată până pe 26 noiembrie.

Reporter: Corina Sfia
Operator Mihai Pop
Editor Web: Răzvan Bulacu 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...