Bilanțul prețurilor la locuințe

Data publicării:
bilant locuinte


„În Timișoara, locuințele aflate în blocurile vechi sunt mai scumpe cu 12 la sută față de anul trecut, iar prețul apartamentelor aflate în blocurile noi este mai mare cu 8,2 la sută față de ultimele 12 luni” - Angela Novăcescu, reporter Digi24 Timișoara.

În creștere au fost și costurile unui metru pătrat construit. Prețul actual este cu 11% mai mare decât în 2014, adică 838 de euro. Veştile îi nemulţumesc pe oameni.

„Foarte prost deoarece în ziua de astăzi cei care sunt pentru a întemeia o familie și pentru a-și cumpăra o casă nu se mai poate”, spune un timișorean.

„Depinde și de sezon. Într-un sezon se vinde mai scump, în altul, puțin mai ieftin. Depinde de etaj, dar dacă s-a scumpit cu 12 la sută e prea mult”, spune un altul.

„Pentru tineri nu este bine. Că statul nu asigură nici servici”, adaugă un alt.

La nivel național, prețurile apartamentelor au crescut cu aproximativ 5 % față de anul trecut. Studiul a fost realizat în șase mari orașe din țară de către un portal de imobiliare.

„Se iau în considerare prețurile medii cerute de proprietari, agenții imobiliare și dezvoltatori imobiliari, se exclud marginile... adică cele mai ieftine și cele mai scumpe oferte, realizând astfel o mediană”, precizează Daniel Crainic, director portal imobiliare.

În topul orașelor cu cele mai mari prețuri la locuințe se află Cluj-Napoca urmat de Timișoara, Iași, Constanța și Brașov. Ultima pe listă se află Capitala, acolo unde apartamentele s-au scumpit cu doar 3,2 la sută.

Reporter: Angela Novăcescu

Operator: George Ștefăniță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...