Buget de 3 milioane de lei pentru noul SCM

Data publicării:
buget scm

Distribuirea celor aproape 3 milioane de lei alocați de Consiliul Local cade în sarcina Clubului Sportiv și este decisă de consiliul de adminstraţie al structurii. Prezent în platoul Diviziei Locale, directorul SCM-ului, Radu Țoancă a explicat deciziile luate în ultimele zile.

„Acest buget nu a fost făcut în birou, a fost făcut pe baza propunerilor primite de la cele trei cluburi. Necesitățile pe ce a mai rămas din luna noiembrie, respectiv luna decembrie de la cele trei cluburi”, explică Radu Țoancă, directorul noului SCM.

BC Timișoara este clubul care va primi, cel mai repede bani, având în vedere situația delicată în care s-a aflat în ultimele luni.

„Ca certitudine deja s-au semnat contractele cu jucătorii de la baschet, pentru că acolo situația este realmente dramatică, fiindcă de 5 luni nu s-a mai primit niciun bani, nu s-a alimentat nicun cont. Lucrurile acolo sunt foarte grave”, continuă Țoancă.

Jumătate din bani vor merge însă spre Timișoara Saracens, care după 5 decembrie va avea toți jucătorii sub contract de colaborare sportivă cu noul club municipial.

„Chiar dacă suntem clubul care atrage cea mai mare finanțare privată – undeva la 40 la sută din bugetul clubului fiind asigurat din fonduri private – nu este suficient pentru a face performanță astăzi”, spune și Dinu Filipaș, vicepreședintele Timișoara Saracens.

Conform directorului clubului sportiv municipal cele mai multe probleme se regăsesc la CH Poli Timișoara, care are o structură complexă.

„Acolo vorbim de un club de drept public ca și al nostru, care este alimentat de Minister și de un ONG. În cazul în care și dumnealor – căci nici acolo nu s-au dat de 3 luni salariile – vor intra sub umbrela SCM-ului există riscul ca acel club de drept public să dispară”, mai adaugă directorul SCM Timișoara.

Plafonul salarial stabilit de comun acord a fost de 8.000 de lei – ca fiind cel mai mare din administrația publică a unui municipiu.

Redactor: Claudiu Sav

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...