Căminele Universității Politehnica din Timișoara îşi deschid porţile pentru studenţi

Data publicării:
porti 01



Încă de dimineață, studenții, cei mai mulţi dintre ei aflaţi în primul an de facultate, s-au așezat în fața căminelor Universității ”Politehnica” din Timișoara, cu bagaje cu tot, pentru a-și primi cheia de la cameră.



Cazarea în cămin înseamnă avantajul taxelor mici. Viața de student nu e completă fără viața de cămin, spun majoritatea celor care urmează să fie cazați: ”Am ales să stau în cămin că e o viață...altfel”, ”Din cauza banilor, în primul rând. Și apoi, asta e viața de student, până la urmă. Și suntem primul an, deocamdată așa. Mai departe, vom vedea ce facem”, ”E mult mai ok decât în chirie sau... Eu zic că așa vezi care e viața de student”, ”Este mai ieftin și ni se oferă această oportunitate și profităm de ea”.

Și părinții cred în farmecul vieții studentului căminist: ”Am încredere că e copil cuminte și va face față”, ”Chiar am încurajat-o să stea. Decât în gazdă este mai bine. Socializează mai bine”, ”Ploaia a început subit cu puțin timp înainte să se strige numerele de ordine pentru cazare. Acest lucru însă nu a împiedicat buna desfășurare a repartizării studenților, după listele afișate la serviciul social”.

”Așteptăm studenții să vină. Am făcut tot ce ne-a stat în putință până acum pentru organizare și sperăm să fie cât se poate de bine”, afirmă Marius Săndoi, șef de cămin. 



Dacă până în 2011 au existat și șase studenți cazați într-o singură cameră, începând de acum doi ani, maximul de oameni cazați a fost redus la cinci. Banii, în schimb, sunt aceiași.  Conf.univ.dr.ing.Daniel Dan, prorector al Universității ”Politehnica” din Timișoara, ne precizează: ”Le-am oferit această facilitate de a avea aceleași prețuri pentru cazare ca și în anul universitar anterior. De fapt, ducem această politică de taxe reduse pentru studenți cât putem mai mult”. Pentru confortul studenţilor, s-au efectuat lucrări de igienizare și reparații în camere. În plus, conducerea universităţii a păstrat taxele la nivelul celor de anul trecut, între 95 și 100 de lei.

Campusul studențesc al Universității ”Politehnica” din Timișoara este cel mai mare din Timișoara, având posibilitatea de a caza peste 6000 de studenți, în 16 cămine. 

reporter: Ioana Sapianu
operator: Dan Șoșdean
editor web: Călin Țenche 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta