Campanie de prevenție și diagnosticare a hepatitei C

Data publicării:
hepatiata

Fără să provoace vreun simptom până în stadii avansate, hepatita C este unul dintre dușmanii invizibili ai sănătății. Pacientul infectat cu acest virus poate să nu-și dea seama de pericol până când e prea târziu. Ultimele statistici arată că aproape 3,5% dintre români suferă de această boală. O campanie națională de testare gratuită începe luni, și la Timișoara, iar în total, maximum 50.000 de persoane din toată țara vor putea beneficia de aceasta.

Din 30 de persoane pe care le vedem pe stradă, poate într-o plimbare, unul suferă de hepatita C și e posibil să nici nu știe. 2,5% din populația din vestul țării are virusul hepatic, potrivit datelor de la Societatea română de gastroenterologie și hepatologie. Peste 10.000 de persoane din această parte a țării se vor putea testa gratuit, începând de luni, în Policlinica Spitalului Județean din Timișoara.

"Acești pacienți sunt complet asimtomatici și ni se întâmplă din păcate și acum că îi găsim în stadiul de ciroză hepatică. Și-au făcut, nu și-au făcut analizele, s-au găsit la un moment dat niște transaminaze ușor crescute și au zis că lasă, că bei, că ești gras ș.a.m.d., nu l-au băgat în seamă și nu au fost testați pentru această infecție. De luni începând, din data de 18, începând cu ora 9 dimineața, la camera 17 în Policlinica Spitalului Județean vor fi două persoane care să îi testeze", explică Roxana Șirli - Clinica de Gastroenterologie.

Dacă rezultatul testului arată prezența virusului hepatic, urmează tratamentul, care față de acum unul sau două decenii a evoluat mult.

"În 12 săptămâni, cu o tabletă pe zi, cu efecte adverse aproape 0, nu cred că mai știu vreun tratament care să fie așa de ușor de administrat, nu încurci tabletele, zilele. 3cutii de 28 de tablete pe care dacă le-ai terminat ar trebui să termini tratamentul și cu o șansă mare de vindecare. Sigur, se verifică dacă ai scăpat de virus", continuă Ioan Sporea - șeful Clinicii de Gastroenterologie.

La nivel mondial, cifrele arată dramatic. Între 350.000 și 500.000 de persoane își pierd viața din cauza diagnosticării tardive a virusului hepatic.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri